Un avion operat de o companie aeriana privata nepaleza a disparut duminica de pe radare deasupra muntilor din Nepal, cu 22 de persoane la bord, au declarat oficiali ai companiei aeriene Tara Air si ai guvernului, potrivit Reuters si AFP.
Avionul zbura din orasul turistic Pokhara, la aproximativ 200 km nord-vest de capitala Kathmandu, catre Jomsom din vestul Nepalului, au spus ei.
“S-a pierdut contactul cu un zbor intern de la Jomsom spre Pokhara”, a indicat Sudarshan Bartaula, un purtator de cuvant al companiei aeriene cu sediul la Kathmandu. Trei membri ai echipajului si 19 pasageri se aflau la bordul aeronavei, a spus el.
Compania aeriana Tara Air exploateaza in principal avioane Twin Otter construite in Canada, potrivit Agerpres.
Un oficial al companiei aeriene a spus ca printre pasagerii aflati la bordul aparatului de zbor se aflau patru indieni si alti doi straini, dar nationalitatea acestora nu este cunoscuta pentru moment.
Nepalul, de unde se pleaca spre varful Everest, inregistreaza un record de accidente in reteaua sa extinsa aeriana interna, cu vreme schimbatoare si piste de aterizare in locuri dificile din muntii Himalaya.


