Vacanta cu final tragic in Rusia. Un avion cu 62 de oameni la bord, care venea din Dubai, s-a prabusit la aterizare, pe aeroportul din Rostov-pe-Don. Aparatul s-a prabusit in conditii de vizibilitate redusa, iar in urma impactului cu solul a luat foc. Nimeni nu a supravietuit. Anchetatorii cred ca o deficienta tehnica sau o eroare umana ar fi dus la prabusire, iar ipoteza unui atentat terorist este exclusa. Victimele, care se intorceau de la odihna, sunt majoritatea rusi. Ministerul Afacerilor Externe de la Chisinau a anuntat ca cetateni moldoveni in avion nu se aflau, iar guvernul, dar presedintele Nicolae Timofti au transmis condoleante poporului rus.


Avionul de tip Boeing, apartinand companiei Fly Dubai , s-a prabusit la aterizare in jurul orei 3.50 dimineata. Mai toti pasagerii, 55 la numar, se intorceau din vacanta. La bord se aflau si 7 membri ai echipajului. Nimeni nu a scapat cu viata. 


Vasilii GOLUBEV, GUVERNATORUL REGIUNII: ”Accidentul a avut loc la aproximativ 250-300 de metri de la pista de aterizare. Vântul puternic, ce se transforma într-o furtuna, a dus la aceasta situatie.”


O camera de supraveghere a surprins momentul in care avionul se prabuseste. La impactul cu solul, a avut loc o explozie, urmata de un incendiu puternic. Sute de pompieri si salvatori au fost trimisi la fata locului. Ei au inceput sa caute ramasitele victimelor, care vor fi identificate cu ajutorul probelor ADN. Dupa cateva ore de cautari, salvatorii au gasit cele 2 cutii negre ale avionului. 

Bucati marunte de metal, imprastiate pe toata pista de aterizare. Asta a mai ramas din aeronava. Dupa ce au aflat despre catastrofa, rudele indurerate au mers la aeroport.


”Este greu. Este dureros pentru copii. Este foarte groaznic.”


”Este oribil. Sa zbori atâtia kilometri si sa mori lânga casa.”


La bord se aflau 44 de cetateni rusi, 8 ucraineni, 2 indieni si un uzbec. Erau 33 de femei, 18 barbati si 4 copii. Impresionanta este povestea acestei femei care nu a apucat sa urce in avion, pentru ca nu a reusit sa se trezeasca la timp si a intarziat. Acest lucru i-a salvat viata.


”Eu nu stiu cum s-a întâmplat. Eu am fost la o zi de nastere si am întârziat la avion, atât.”


Autoritatile le-au promis rudelor victimelor bani si consiliere psihologica. Intre timp, un comitet de ancheta incearca sa afle cauzele exacte ale tragediei. Conditiile meteo nefavorabile, o eroare umana sau o problema tehnica sunt in acest moment principalele ipoteze luate in calcul.


Mahomed TOLBOEV, PILOT: ”Este greseala pilotilor. Sunt multe aeroporturi alaturi - Krasnodar, Armavir si altele. Puteau sa zboare spre Moscova. Dar de ce comandantul a luat decizia de a cheltui combustibilul, zburând deasupra aeroportului, stiind ca a fost emisa o alerta de furtuna, asta deja noi nu vom afla.”


Presa scrie ca pilotii au incercat de mai multe ori sa aterizeze, insa din cauza vremii rele nu reuseau. Aparatul s-a invartit in jur de doua ore deasupra aeroportului, inainte sa se prabuseasca. Presedintele Vladimir Putin si autoritatile din Dubai au trimis condoleante familiilor indurerate. Maine, in Regiunea Rostov-pe-Don va fi zi de doliu.