Balconul unui apartament de la etajul 3 al unui bloc din Bautzen, Germania, s-a prabusit, joi seara, in timpul unei petreceri aniversare. In momentul prabusirii, in balcon se aflau 11 persoane, intre care si un copil de 4 ani. Noua invitati au avut nevoie de ingrijiri medicale, unul dintre acestia suferind rani grave, relateaza publicatia germana Bild.
Ziua de nastere a unui tanar de 17 ani s-a transformat, in cateva clipe, intr-un adevarat cosmar, dupa ce balconul apartamentului unde avea loc petrecerea s-a prabusit in gol, de la etajul 3 al imobilului. Balconul de la etajul inferior a blocat caderea, dar 9 din cei 11 oameni implicati in incident au fost raniti.
Politia a transmis ca totul s-a petrecut in jurul orei locale 20:00, cand podeaua de lemn a balconului a cedat dintr-o cauza inexplicabila. La fata locului au fost trimise opt ambulante si mai multe masini de patrula, precum si un echipaj de pompieri, pentru a ii salva pe petrecaretii blocati in exteriorul cladirii. Opt persoane cu varste cuprinse intre 4 si 61 de ani au suferit rani usoare, dar un barbat de 50 de ani a avut nevoie de spitalizare. "Balconul a fost adaugat ulterior constructiei imobilului", a precizat un purtator de cuvant al Politiei in aceeasi seara. "Ramane de vazut care a fost motivul prabusirii".


