Un barbat a ranit joi 12 pompieri si politisti - pe unii grav -, provocand o explozie si dand foc unui apartament, in vestul Germaniei, anunta autoritatile locale, scrie stirileprotv.ro.

Barbatul, in varsta de 57 de ani, a fost arestat in locuinta sa, la Ratingen, insa motivele gestului acestuia nu au fost stabilite imediat, scrie news.ro.

O parte dintre victime sunt ranite grav, iar viata uneia era ”in pericol”, a declarat la postul NTV ministrul de Interne regional Herbert Reul.

Pompierii si politistii s-au dus la fata locului, dupa ce au fost contactati din cauza unui posibil incendiu in locuinta, si a prezentei in interior a unei persoane care avea nevoie de ajutor.

La sosirea pompierilor si politistilor, ocupantul apartamentului a ”declansat o explozie” catre acestia, a subliniat ministrul, fara sa precizeze natura acesteia.

Tabloidul Bild si NTV scriu ca barbatul a dat foc, dupa aceea, unei benzine sau altei substante inflamabile cu care a stropit intrarea in apartament.

El a inchis apoi usa si a continuat sa incendieze restul locuintei, dupa care a fost arestat de catre membri ai Fortelor Speciale din cadrul politiei.

Acestia au gasit ulterior, in apartement, un corp fara viata - ars.

”Probabil este vorba despre mama” suspectului, a declarat ministrul regional de Interne.

Bild scrie ca barbatul este cunoscut prin luari de pozitie, pe retele de socializare, impotriva vaccinarii Covid-19.