Un barbat din localitatea Rochdale din Marea Britanie a fost retinut dupa ce a muscat o politista, in timp ce aceasta ii spunea ca nu ar trebui sa fie pe strada, din cauza recomandarilor pentru gestionarea epidemiei de coronavirus.
Politistii au fost chemati la un incident de tulburare a linistii, cand au fost atacati.
Politia din zona metropolitana Manchester a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu mana politistei muscate si a precizat ca barbatul a si lovit-o pe aceasta si pe colegul ei. Politista, in varsta de 21 de ani, a ajuns la spital pentru ingrijiri medicale.
Barbatul in varsta de 29 de ani a fost retinut.
„Niciun ofiter de politie nu ar trebui sa vina la munca, pentru a proteja comunitatea, si sa fie atacat. E dezgustator faptul ca un ofiter a trebuit sa treaca prin asta”, a spus Richard Hunt, de la sectia Greater Manchester Police din Rochdale.
„Stiu ca fotografiile pe care le publicam sunt dure, dar sper ca ii ajuta pe oameni sa inteleaga gravitatea acestui atac”, a mai spus el.


