Un cetatean australian care locuieste in Israel a primit o interdictie de calatorie pentru 8.000 de ani, pentru neplata pensiei de intretinere a copilului. Barbatul poate parasi aceasta tara doar daca plateste peste 2 milioane de euro.

Publicat:29.12.2021, 14:14

Noam Huppert, un chimist in varsta de 44 de ani, care lucreaza pentru o companie farmaceutica, nu are voie sa paraseasca Israelul pana la data de 31 decembrie 9999, din cauza unui ordin judecatoresc din 2013, emis dupa ce fosta sotie i-a intentat un proces, potrivit The Guardian.

Instanta a decis ca Huppert trebuie sa plateasca 5.000 de sekeli (aproximativ 1.400 de euro) pe luna pentru fiecare dintre cei doi copii ai sai pana cand acestia vor implini 18 ani. Nu este clar daca Huppert a facut plati pana in prezent sau daca trebuie sa plateasca intreaga suma in avans pentru a-i fi retrasa interdictia. Se pare ca anul 9999 a fost setat in mod arbitrar de catre sistem, deoarece era cea mai mare data posibila care putea fi selectata.

Fosta sotie a lui Huppert, cetatean israelian, s-a mutat inapoi in tara in 2011, cand copiii lor aveau trei luni si cinci ani. El a urmat-o in 2012. Ulterior a primit interdictia de iesire din Israel. Nu poate pleca din tara pentru niciun motiv personal sau profesional.

„Din 2013 sunt blocat in Israel”, a declarat Huppert, adaugand ca el este unul dintre multi cetateni straini „persecuti de sistemul de justitie israelian doar pentru ca au fost casatoriti cu femei israeliene”.

Dreptul israelian al familiei a fost adesea criticat pentru discriminarea femeilor. In 2018, Ministerul de Finante a constatat ca 43% dintre tatii divortati au refuzat sa plateasca pensie pentru copii, iar mamele singure ajung sa depinda de stat pentru ajutoare financiare. Insa legislatia este mult mai severa in cazul strainilor, daca exista pretentii financiare legale.

Sursa: