Un barbat de 71 de ani, din Rwanda, sufera de o frica atat de mare de femei incat traieste in izolare de 55 de ani. S-a inchis in casa inca de la varsta de 16 ani si in decursul anilor si-a ridicat in jurul locuintei un gard inalt, ca sa nu aiba contact cu vreo femeie si nici macar sa vada una, scrie digi24.ro

Callitxe Nzamwita are grija ca gardul sa fie securizat, astfel ca nimeni sa nu poate intra in curte fara acordul lui, potrivit presei sud-africane citata de Daily Mirror. 

„Motivul pentru care m-am izolat si am un gard in jurul casei mele este ca vreau sa ma asigur ca femeile nu se vor apropia de mine”,  a declarat Callitxe. El a povestit reprezentantele sexului frumos il fac sa se simta „foarte speriat”. 

O vecina a spus ca rar l-a vazut parasind curtea si doar atunci cand nu erau oameni in preajma. Dar, in ciuda fricii lui, femeile sunt cele care il ajuta sa supravietuiasca. 

„Desi ii este frica de noi, noi suntem cele care il ajuta sa aiba de mancare si ii ducem lucruri de care are nevoie. Cand incerci sa-l ajuti, nu vrea sa ne apropiem sau sa vorbim cu el. De regula, ii aruncam lucruri peste gard, apoi vine si le ia. Nu ne lasa sa ne apropiem de el, dar accepta de la distanta ceea ce ii oferim”,  a mai spus vecina barbatului. 

Desi nu a primit niciodata un diagnostic clar, se presupune ca barbatul sufera de o afectiune psihologica numita ginofobia, o frica irationala de femei. 

Simptomele ginofobiei pot include o teama incontrolabila, care poate fi declansata chiar si un gand. 

Pacientii cu aceasta afectiune pot avea atacuri de panica, senzatie de sofocare, transpiratie abundenta, batai rapide ale inimii si dificultati de respiratie. De asemenea, pot avea dureri de stomac si senzatie de lesin atunci cand sunt aproape de femei sau cand se gandesc la ele.