Un barbat din China a descoperit de Craciun ca a devenit, in mod misterios, peste noapte, milionar, dupa ce un test de sistem pentru aplicatia sa de tranzactii financiare i-a varsat 15,6 milioane de dolari in cont, transmite Insider.
Barbatul, identificat doar dupa numele sau de familie – Long, a realizat la ora 14:30 in ziua de Craciun ca activele sale s-au ridicat cu 100 de milioane de renminbi (15,6 milioane de dolari), a relatat postul CCTV Finance.
Long, care traieste in provincia de sud-vest Guizhou, a spus ca in mod regulat se ocupa de actiuni, insa pana acum a investit doar in jur de 940 de dolari prin aplicatia de trading Changjiang Securities E-Stock.
Fericit de intamplare, Long a trimis capturi de ecran cu portofoliul sau catre prieteni.
Insa noua sa bogatie de-abia a tinut o zi. La scurt timp dupa ce a primit banii, intregul sold din cont a disparut – inclusiv cei 940 de dolari pe care i-a investit.
Serviciul de clienti al Changjiang Securities l-a informat ca avutia se datora unui test de sistem care avusese loc in weekend si ca banii i-au fost luati din cont. Compania a mai spus ca fondurile pe care le investise initial vor fi returnate in urmatoarele cateva zile, potrivit CCTV Finance, citat de Insider.
„I-am spus: Pentru aceste cateva minute, poti fi un multimilionar”, Ou, un prieten de-al lui Long, a declarat pentru postul TV.
Scurta imbogatire a lui Long a atras atentia in China, postarile despre povestea sa incredibila acumuland aproape 170 de milioane de vizualizari pe reteaua sociala Weibo.
„Cel putin poate spune ca a fost macar o data multimilionar in viata lui”, a comentat un utilizator in legatura cu reportajul despre Long.
„Ce fel de test e asta? Un test psihologic?”, a mai scris un utilizator.


