Un barbat din Cipru a folosit o drona pentru a-si duce cainele la plimbare, in contextul restrictiilor impuse in tara din cauza coronavirusului.
Clipul a fost postat pe Twitter la mijlocul saptamanii trecute si s-a viralizat imediat, fiind vizualizat de peste 3 milioane de ori in doar cateva zile, potrivit Business Insider.
Ciprul a inchis zonele publice la inceputul saptamanii trecute, cu scopul prevenirii extinderii focarului de coronavirus.
Pandemia a determinat oameni din intreaga lume sa fie inventivi atunci cand vine vorba de a-si indeplini sarcinile zilnice fara a pleca de acasa. Iar un barbat din Cipru si-a trimis cainele la plimbare cu drona.
Intr-un videoclip postat pe o retea sociala de catre Vakis Demetriou poate fi vazut catelul plimbandu-se pe strada, cu lesa legata de drona. Clipul a fost preluat pe Twitter de catre publicatii importante din toata lumea.
Clipul este insotit de urmatorul mesaj: „A cincea zi de carantina. Stati acasa in siguranta, dar nu uitati de fericirea cainelui dvs."
In imagini se vede ca patrupedului nu parea sa-i pese cine este la celalalt capat al lesei.


