Caz bizar in Germania. Un barbat pare sa se razbune de dincolo de mormant pe oamenii cu care a avut ceva de impartit cat traia.
Suna a povestire de groaza, dar pentru victimele sale e cât se poate de reala. Un medic a fost ucis, iar o femeie si fetita ei au fost ranite si e posibil ca lucrurile sa nu se opreasca aici.
Un fost gradinar de 59 de ani din oraselul german Mehlingen a fost gasit mort în patul sau pe 1 martie. Cauza mortii nu a fost stabilita înca, dar se crede ca s-a otravit.
Siegfried Zech, vecin: "Era un om cam ciudat. Mergea pe la festivaluri medievale, avea armura de cavaler. Spunea ca are licenta de pirotehnist si ca a umblat cu multi explozibili si arme."
Alte doua evenimente care s-au produs în preajma mortii lui i-au condus pe politisti înapoi la gradinar.
Bernhard Christian Erfort, purtator de cuvânt al politiei: "Vineri dimineata am gasit un medic mort, ucis de o explozie, apoi am avut o explozie la Otterber. Amândoua au legatura cu dl Graumann."
Gradinarul instalase o bomba artizanala la intrarea în cabinetul medicului, care a fost ucis pe loc. Si pusese explozibil în lemnele de foc ale unei familii, ranind o femeie si pe fetita ei de patru ani. Acasa la suspectul mort s-au gast praf de pusca si alte materiale explozibile. Politia nu exclude ca gradinarul sa mai fi pus si alte capcane, iar localnicii sunt îngrijorati.
Cei care au avut conflicte cu gradinarul sunt sfatuiti sa contacteze politia si sa aiba mare grija.


