Un bărbat din Germania, de 28 de ani, este judecat după ce ar fi încercat să-și otrăvească fiica de doar 3 ani pentru a evita plata pensiei alimentare. Fetița a supraviețuit, iar procesul continuă la Tribunalul Regional Landshut, transmite știrileprotv.ro.
Bărbatul este acuzat de premeditare și crimă cu scop financiar. Procesul a început în octombrie 2025, iar verdictul era așteptat inițial în noiembrie, însă un judecător s-a îmbolnăvit și astfel procedurile au fost reluate complet. În plus, inculpatul a schimbat avocatul și a rămas tăcut în prima zi a procesului, după ce anterior respinsese acuzațiile prin intermediul apărătorului său, scrie Bild.
Potrivit rechizitoriului, în decembrie 2024, tatăl ar fi introdus în gura fiicei sale o pungă de plastic care conținea otravă pentru șoareci. Motivația invocată de anchetatori este una cinică: uciderea copilului pentru a scăpa de plata pensiei alimentare.
Procurorii descriu fapta drept un act de lăcomie extremă și lipsă totală de scrupule, comis cu dispreț față de o viață omenească. Bărbatul este acuzat că a profitat de încrederea și vulnerabilitatea propriei fiice.
Fetița a supraviețuit
După presupusa tentativă, acesta ar fi dus fetița înapoi la mamă, iar, potrivit parchetului, a încercat în mod deliberat să direcționeze suspiciunile asupra femeii.
În apartamentul mamei, copilul a vărsat sigiliul de plastic al otrăvii, încă nedeschis. Mama a sunat imediat la serviciile de urgență, iar fetița a fost dusă la spital, unde a supraviețuit.
Substanța folosită era fosfid de aluminiu, un produs disponibil comercial pentru combaterea șoarecilor de câmp. Rechizitoriul arată că tatăl ar fi planificat întreaga tentativă timp de săptămâni, documentându-se cu minuțiozitate asupra metodelor insidioase de a folosi otrava pentru a ucide.
Parchetul a subliniat că supraviețuirea copilului este o minune: dacă otrava și-ar fi făcut efectul, fetița ar fi murit. Procesul continuă, urmând să mai aibă loc mai multe zile de audieri.

