Cele doua femei care i-au furat unui barbat suma de 76.000 de euro si mai multe bijuterii dupa ce l-ar fi abordat, in zona Garii Brasov, au fost retinute pentru 24 de ore, dupa ce au fost identificate si depistate in municipiul Toplita, din judetul Harghita, scrie stirileprotv.ro.
Potrivit IPJ Brasov, cele doua femei l-ar fi abordat pe barbat, in zona Garii Brasov, promitandu-i relatii intime cu el, insa, in schimb, l-ar fi imbatat pana la inconstienta.
El a sesizat Politia duminica dupa-amiaza, la aproximativ o ora si jumatate dupa ce s-ar fi consumat faptele.
In mai putin de 48 de ore, politistii brasoveni au reusit sa le depisteze pe cele doua femei, insa nu au gasit intreaga suma de bani.
„Cu ocazia verificarilor efectuate, politistii au clarificat imprejurarile descrise in sesizare si au stabilit faptul ca, la data mentionata, in timp ce se afla in zona Garii, persoana vatamata ar fi fost abordata de doua femei, care i-ar fi propus sa intretina relatii sexuale. Intrucat a acceptat propunerea, barbatul s-ar fi deplasat impreuna cu cele doua femei intr-un loc retras, din proximitatea Garii Brasov, unde a fost determinat sa consume bauturi alcoolice pana la inconstienta. Dupa ce si-ar fi revenit, barbatul a constatat faptul ca din borseta pe care o purta, lipsea suma de 76.000 de euro, precum si faptul ca ii lipsesc bijuteriile din aur, respectiv un lant cu medalion, bratara si inel", se arata intr-un comunicat transmis, miercuri, de IPJ Brasov.
Politistii le-au depistat rapid pe cele doua femei, una de 43 si una de 20 de ani, si au efectuat perchezitii la locuintele acestora.
„La data de 5 decembrie, (...) politistii din cadrul Biroului de Investigatii Criminale Brasov au pus in executare doua mandate de perchezitie domiciliara la locuintele celor doua femei, ocazie cu care au fost descoperite mai multe bunuri si bijuterii, precum si suma de aproximativ 3.000 de euro. In urma perchezitiilor a fost depistata una dintre femeile banuite de comiterea faptei, in varsta de 43 de ani, iar despre cea de-a doua femeie, in varsta de 20 de ani, politistii au stabilit ca se sustrage urmaririi penale. La aceeasi data, pe raza municipiului Toplita, (...) cu implicarea efectiva a procurorului de supraveghere din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov si cu sprijinul Politiei Municipiului Toplita, a fost depistata si cea de-a doua femeie banuita. Cu aceasta ocazie, asupra tinerei a fost gasita suma de aproximativ 51.000 euro", a precizat sursa citata.
Cele doua femei au fost retinute pentru 24 de ore, iar cercetarile sunt continuate de Politia Municipiului Brasov - Biroul de Investigatii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, sub aspectul savarsirii infractiuni de "furt calificat".


