Un barbat din statul american Mississippi, condamnat la moarte si executat pe 17 noiembrie pentru ca in 2010 si-a ucis sotia si si-a abuzat sexual fetita de 12 ani, a marturisit in ultimele sale zile de viata ca si-a omorat si cumnata, scrie CNN.
Davis Neal Cox a scris o nota destinata procurorului districtual, in care a indicat locul unde s-ar afla trupul Feliciei Cox, disparuta din iulie 2007, a anuntat marti biroul procurorului. Institutia statului Mississippi care ii reprezinta pe condamnatii la moarte a inmanat biletul la biroul procurorului la doua zile dupa ce Davis Cox a fost executat.
Cox a facut marturisirea cu putin timp inainte de a fi executat si a renuntat la confidentialitatea avocat-client dupa moartea sa, a mai indicat organismul statal: „Domnul Cox a avut remuscari adanci si a vrut sa aduca alinare familiei ei”.
Biroul procurorului a aratat ca Davis Cox era de mult timp suspectat pentru disparitia cumnatei sale, Felicia Cox.
Autoritatile statale au declansat o operatiune de cautare, incercand sa gaseasca ramasitele femeii disparute.
„Speram ca informatiile sunt precise si ca o vom putea gasi, astfel incat familia ei sa-i poata organiza o inmormantare cum se cuvine”, a declarat biroul procurorului.
La operatiunile de cautare vor participa si studenti de la Facultatea de Arheologie a Universitatii din Mississippi.


