Un barbat maghiar a fost condamnat la 2 ani de inchisoare pentru ca si-a amputat propriile picioare sub rotile unui tren, in incercarea de a incasa prime de asigurare de aproape 3 milioane de euro.

„Mi se pare interesanta decizia, bineinteles ca nu ma asteptam la asta, sunt dezamagit! Trebuie sa merg pana la capat, pentru ca nu este corect, iar instanta trebuie sa vada asta”, a spus Sandor Cs, conform Blikk.

Barbatul lucra in domeniul energiei termice si instala centrale electrice in tara si in strainatate. Dar de cand a fost imobilizat intr-un scaun cu rotile, a trebuit sa-si ia adio de la munca.

„Studiez dreptul, iar asta imi umple viata de zi cu zi”, a adaugat Sandor.

De asemenea, a fost obligat sa faca acest lucru din cauza procesului prelungit.

„De-a lungul a sapte ani, am participat la peste 130 de termene. Vreau sa-i ajut si pe altii mai tarziu pentru ca avocatii din companiile multinationale sa nu poata profita de ei. Viata mea este practic distrusa! De la accident nu am reusit sa obtin echipamentul medical necesar si nici sa primesc tratamentele de reabilitare necesare, asa ca in corpul meu s-au dezvoltat probleme permanente de gat, talie si coloana”, a mai povestit barbatul.

Potrivit lui, sotia il sprijina in toate, dar este o povara ingrozitor de mare.

Accidentul a avut loc in data de 30 iulie 2014. Sandor Cs sustine ca pe marginea drumului se aflau niste bucati de sticla, iar el a alunecat pe ele, asa ca a intrat sub tren. Ambele picioare ale barbatului au fost amputate de la genunchi in jos.

Judecatorul a analizat declaratia barbatului si cazul si sustine ca Sandor si-a amputat picioarele de la genunchi, dupa ce le-a pus singur pe linie in urma cu sapte ani. Totodata, instanta a descoperit ca barbatul incheiase 14 polite de asigurare de viata in anul dinaintea incidentului.

„Mult timp dupa accident, m-am intrebat cu ce am gresit. A devenit cu adevarat clar cand anchetatorii au reluat si au reconstruit evenimentele de pe platforma. Mi-am dat seama ca nu sunt eu de vina pentru ca protocolul precizeaza ca trenul nu avea voie sa porneasca atunci. Instanta ma acuza de infractiuni pe constatari neviabile! Am fost dezamagit de justitie! De 13 ori am fost examinat de un expert psihiatru. Psihiatrii au spus ca nu m-as fi putut rani singur, dar judecatorul nu a luat asta in considerare”, a mai povestit Sandor.

Sursa: