Un barbat din Belgia si-a inscenat propria moarte pentru „a da o lectie familiei sale”, apoi si-a facut aparitia la funeralii cu un elicopter, scrie stirileprotv.ro.
David Baerten, in varsta de 45 de ani, un creator TikTok, le-a povestit sotiei si copiilor sai despre planul sau morbid, iar acestia l-au ajutat sa il puna in aplicare. Barbatul urmarea sa vada daca ii pasa cuiva de el si voia sa le dea apropiatilor sai o lectie.
Una dintre fiicele sale l-a ajutat pe tatal sau sa-si puna in aplicare planul si a dat vestea mortii sale urmaritorilor de pe TikTok. Ulterior, ea a dat detalii despre locul si ora la care va avea loc inmormantarea, scrie Daily Mail.
„Odihneste-te in pace, tati. Nu voi inceta niciodata sa ma gandesc la tine. De ce este viata atat de nedreapta? De ce tu? Urma sa fii bunic si mai aveai inca toata viata inainte. Eu te iubesc! Noi te iubim! Nu te vom uita niciodata”, a scris fiica acestuia.
Falsa inmormantare a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, langa Liege. In timp ce oamenii indoliati si-au facut aparitia la funeralii, Baerten, cunoscut sub numele de Ragnar le Fou pe internet, si-a facut intrarea in forta, insotit de o echipa de filmare, coborand dintr-un elicopter, chiar cand ceremonia statea sa inceapa.
Gluma „macabra” facuta de TikToker, care are 162.000 de urmaritori, a primit reactii dure din partea unora.
Baerten a fost nevoit sa dea explicatii, sugerand ca a facut acest lucru pentru a vedea cum va reactiona familia sa numeroasa, dupa ce a afirmat ca rudele sale au pierdut contactul cu el.
„Ceea ce observ in familia mea ma raneste uneori”, a spus el. „Nu sunt niciodata invitat la nimic. Nimeni nu ma vede. Ne-am indepartat cu totii. M-am simtit neapreciat. De aceea am vrut sa le dau o lectie de viata si sa le arat ca nu trebuie sa astepti pana cand cineva moare ca sa te intalnesti cu el”, a explicat barbatul.
Baerten nu a publicat inca momentul integral in care isi face aparitia cu elicopterul la funeralii.
Un alt utilizator TikTok, care a participat la inmormantare, a distribuit imagini cu el aterizand pe un camp unde erau adunati prietenii si familia.
Multi s-au grabit sa-l salute si sa-l imbratiseze pe Baerten cand acesta a coborat din elicopter.
Prietenul sau apropiat Thomas Faut a distribuit o inregistrare video in care cei doi barbati se imbratiseaza dupa ce s-au reunit.
„Jur ca plangeam si apoi m-ai socat, amice! Te iubim foarte mult”, a spus el despre reuniunea emotionanta, in ciuda faptului ca prietenul sau il pacalise.
Baerten a declarat ca, desi „doar jumatate din familia mea a venit la inmormantare”, alte rude au luat legatura cu el. „Asta dovedeste cine tine cu adevarat la mine”, a spus el. „Cei care nu au venit, m-au contactat pentru a ne intalni. Asa ca, intr-un fel, am castigat”.
Unii dintre fanii sai au fost de acord ca a fost o valoroasa „lectie de viata” pentru familia sa si i-au spus sa-i „ignore pe cei care il detesta”.
Multi au recunoscut ca ei insisi au fost inselati, dar ca sunt usurati ca este in viata.

