Un blogger musulman din Uzbekistan critic la adresa autoritatilor a fost condamnat la sapte ani si jumatate de inchisoare pentru o postare pe Facebook, transmite joi AFP, citandu-l pe avocatul bloggerului, scrie Agerpres.
Fazilhodja Arifhodjaev a fost gasit vinovat miercuri de un tribunal din Taskent de “producerea, stocarea, distribuirea sau prezentarea de materiale care ameninta securitatea si ordinea publice”, a precizat avocatul, Serghei Maiorov.
Potrivit acesteia, este vorba de fapt de o postare pe Facebook din martie 2021 in care bloggerul intreba daca se cuvine ca un musulman sa-i felicite pe adeptii altor religii cu ocazia sarbatorilor nemusulmane.
“Este singurul delict pentru care este judecat. Expertiza publica a stabilit ca a difuzat fundamentalism religios”, a indicat avocatul. Acesta a mentionat ca Arifhodjaev nu a fost de altfel autorul postarii, pe care doar a distribuit-o pe platforma de socializare, autor fiind un alt utilizator al retelei si care a sters ulterior originalul.
Islamul este religia dominanta in fosta republica sovietica din Asia centrala cu 35 de milioane de locuitori. Puterea de la Taskent, desi se doreste laica, mentine un control strict asupra tuturor formelor de exprimare religioasa, sub pretextul luptei impotriva extremismului.
Actualul presedinte Savkat Mirzioev, ales in 2016, a introdus o serie de reforme dupa ce predecesorul sau Islam Karimov a reprimat orice forma de opozitie, autoritatile uzbece eliberand astfel mai multi jurnalisti inchisi in timpul lui Karimov. Inmultirea perchezitiilor si condamnarea, anul trecut, pentru “extorcare” si “defaimare” a unui alt blogger, Otabek Sattori, cunoscut si ca “Navalnii uzbec”, au determinat insa ONG-urile pentru apararea drepturilor omului sa denunte pericolul revenirii la practicile din trecut.
In decembrie, Human Rights Watch si-a exprimat preocuparea ca Arifhodjaev, “cunoscut pentru critica sa la adresa politicii religioase restrictive a guvernului uzbec”, sa nu fie maltratat in inchisoare.


