Un club de noapte din Mamaia a fost facut scrum, dupa ce in cladire a izbucnit un incendiu. Din fericire, localul era inchis, iar acolo se aflau doar cativa angajati care au scapat cu viata. Valvataia a fost stinsa abia in 4 ore, dupa ce pompierii au intervenit cu 10 autospeciale.

Publicat:13.08.2019, 19:29

Era trecut de miezul noptii, cand flacarile s-au dezlantuit cu forta in acest club de noapte. Din fericire, in acele clipe, localul era inchis, asa ca in interior se aflau doar cativa angajati. Unii au fost surprinsi cum sar pe geam, pentru a se salva.

Cel mai probabil, focul a pornit de la o terasa aflata langa local si in doar 20 de minute a inghitit intreaga constructie. 

Zece autospeciale au fost mobilizate la fata locului, iar pompierii au inceput lupta contracronometru si au reusit sa localizeze incendiul peste 4 ore. 

In 2017, dar si anul trecut, proprietarii clubului de noapte au fost amendati, pentru ca nu aveau autorizatie de securitate la incendiu. In toamna anului 2015, un incendiu a izbucnit in clubul Colectiv, din Bucuresti. Atunci, peste 60 de oameni si-au pierdut viata.