Un copil din China a fost la un pas de moarte, cand a cazut in apele inghetate ale unui lac. Salvarea a venit din partea unor trecatori. Desi oamenii au reusit sa-l recupereze pe micut, povestea a avut un final tragic. Unul dintre salvatori a murit.
Copilul s-a aventurat pe lacul inghetat, insa stratul de gheata a cedat. Auzind strigatul disperat de ajutor al mamei, doi martori au sarit imediat in ajutor.
Chen XIAOQIN, MAMA COPILULUI SALVAT: „Laqni a fost prima persoana care a sarit in lac. L-a apucat imediat pe copil. De pe margine, Msajan incerca si el sa-mi traga copilul din lac cu ajutorul mai multor esarfe, dar micutul nu avea suficienta putere sa se tina de ele, asa ca le-a dat drumul. ”
Msajan NURDIN, SALVATOR: „Locul in care copilul a cazut in apa se afla la peste 10 metri distanta de mal. Ne-am tot zbatut sa iesim din lac, dar nu am reusit. Gheata se tot crapa.”
Cei doi barbati au incercat diverse metode pentru a-l scoate pe micut la suprafata, insa fara niciun rezultat. Intr-un final, au ajuns si pompierii care i-au recuperat pe toti cei aflati in apele reci si i-au transportat la spital. Din pacate, unul dintre cei doi martori a decedat la scurt timp. Mama copilului e inca socata de cele intamplate.
Chen XIAOQIN, MAMA COPILULUI SALVAT: „Si eu am cazut in lac pentru ca gheata s-a crapat. Nu mai stiu ce s-a intamplat in continuare. Cand am fost salvata, i-am intrebat ulterior pe paramedici ce s-a intamplat mai tarziu si mi-a spus ca una dintre persoanele care au sarit in ajutor a decedat.”
Potrivit medicilor, barbatul a stat prea mult timp in apa inghetata si inima i-a cedat.

