Bloggerita Marie Sophie Hingst, istoric german, a fost gasita moarta, la cateva saptamani dupa ce s-a descoperit ca a mintit atunci cand a sustinut ca este evreica si ca 22 dintre rudele sale au fost victime ale Holocaustului.
Politia nu trateaza moartea ei ca fiind suspecta. Femeia avea 31 de ani, noteaza Daily Mail.Mama ei afirmase pentru Irish Times ca aceasta suferea de o boala mintala si avea „multiple personalitati”.
Marie Sophie Hingst a scris pe blogul ei ca mai multe rude de-ale sale au suferit cumplit din cauza nazistilor. Arhivistii din orasul german Stralsund, insa, au descoperit ca femeia provenea, de fapt, dintr-o familie de protestanti si multe dintre persoanele despre care a scris nici n-au existat vreodata.
Documentele din arhiva orasului au aratat ca, dintre cei 22 de oameni enumerati de bloggerita, doar trei au existat si niciunul nu era evreu si nu fusese ucis.
Hingst a negat acuzatiile, apoi a insistat ca blogul ei e mai mult unul de literatura decat de istorie.
Pe de alta partea, ea a trimis documente privind cele 22 asa-zise victime la Yad Vashem, Memorialului Victimelor Holocaustului, institutie oficiala a statului Israel. Muzeul a transmis ca analizeaza dosarele.
Marie Sophie Hingst a studiat istoria in Berlin, Lyon si Los Angeles, inainte sa se mute in Dublin.


