Nu au mai putut rabda si au facut schimb de verighete in hotelul aeroportului. Este vorba de un cuplu de tineri slovaci, ramas blocat in Taiwan din cauza norului de cenusa vulcanica. Ca sa nu-si rateze propria nunta, mirele si mireasa au decis sa se casatoreasca si sa-si spuna oficial DA, departe de casa, in fata oaspetilor, calatori din diferite tari.
Nunta cuplului trebuia sa aiba loc pe 24 aprilie, in Slovacia. Dar, pentru ca au ramas blocati pe aeroportul din Taiwan, tinerii au decis sa nu amane acest eveniment important si au organizat o nunta, ca la carte, chiar in hotelul aeroportului. Martori le-au fost angajatii hotelului si... curiosii.
Parintii tinerilor casatoriti s-au multumit sa urmareasca ceremonia religioasa din fata calculatorului. Intre timp, companiile aeriene incearca sa revina la programele normale de zbor. Sarcina este extrem de dificila, in conditiile in care mii de zboruri nu au fost efectuate in cele sase zile de restrictii. Agentia Eurocontrol este optimista, spunand ca situatia va reveni la normal in cateva zile.
Expertii in aviatie insa, avertizeaza ca va fi nevoie de cateva saptamani, pana companiile aeriene vor depasi aceasta situatie. Eruptia, la 14 aprilie, a vulcanului din sudul Islandei a generat perturbari fara precedent si pierderi istorice pentru companiile aeriene.


