Un detinut periculos din Brazilia a incercat sa evadeze din inchisoare imbracat in femeie. Barbatul a facut rost de haine, peruca si ochelari de la fiica sa. Tentativa a esuat dupa ce emotiile l-au dat de gol pe condamnat, care a fost transferat la o puscarie de maxima securitate.

Planul barbatului a esuat in momentul in care s-a apropiat de iesire. Oamenilor legii li s-a parut ceva suspect asa ca au inceput sa-l verifice. In cateva clipe si-au dat seama ca l-au demascat pe unul dintre cei mai periculosi detinuti ai penitenciarului.

Barbatul si-a dat jos peruca, masca si ochelarii pe care le-a obtinut de la fiica sa, care a venit in vizita. Totul s-a intamplat intr-o inchisoare din Rio de Janeiro. Dupa tentativa esuata de evadare, el a fost transferat la un penitenciar de maxima securitate. Acum fiica lui s-ar putea alege cu o pedeapsa, fiind cercetata pentru complicitate.