Un detinut politic din Belarus a incercat sa isi puna capat zilelor in sala de judecata. Barbatul a fost retinut in septembrie in curtea casei sale in timp ce protesta fata de abuzurile si ilegalitatile din Belarus dupa fraudarea alegerilor din august. Va avertizam ca urmeaza imagini care va pot afecta emotional.

Stepan Latapov, care a incercat sa-si puna capat zilelor, le-a spus celor prezenti in sala de judecata ca a fost amenintat ca daca nu isi va recunoaste vina, atunci rudele sale si vecinii se vor alege cu dosare penale. Pana cand a fost deschisa cusca, in care se afla, deoarece persoana care avea cheile nu era pe loc, barbatul si-a pierdut cunostinta. 

”Stepan, te rog sa traiesti!

Potrivit canalului Nexta, care-l citeaza pe tatal lui Stepan, din 11 aprilie el era incarcerat intr-o celula cu detinuti cu dereglari psihice. Stepan Latapov se afla acum internat in sectia de chirurgie, insa medicii refuza sa divulge vreo informatie despre starea sa de sanatate. Barbatul a fost retinut in septembrie anul trecut. 

Latapov isi are domiciliul pe asa-zisa “Piata a Schimbarii” din Minsk, locuitorii careia au protestat activ fata de abuzurile de dupa alegeri. 

”Plecati! Incetati sa mai ucideti!”

Stepan LATAPOV:”Oamenii vin aici pentru ca ei cred ca pot decide macar cum sa arate curtea lor.”

Latapov este acuzat ca a opus rezistenta mascatilor incercand sa apere o pictura murala desenata de locatari in curtea blocului.

”Imediat ce veti prezenta legitimatiile, vom indeplini ordinele angajatilor militiei. La moment voi sunteti oameni necunoscuti. Noi nu ne opunem legii.” 

Latapov mai este acuzat de organizarea si coordonarea protestelor si tentativa de a-i otravi pe mascati.

”Ce i se incrimineaza este absurd. Cei care-l cunosc pe Stepan stiu ca el este impotriva violentei.” 

Dupa protestele declansate in august din cauza fraudarii alegerilor prezidentiale, zeci de manifestanti raman dupa gratii in Belarus. De nenumarate ori comunitatea internationala a cerut eliberarea acestora, mai nou si a jurnalistului Roman Protasevici si a iubitei acesteia, pentru arestul carora regimul lui Lukasenko a deturnat un avion cu pasageri de pe ruta Atena-Vilnius.