Un fost ofiter de politie, implicat in moartea asistentei Breonna Taylor, a fost pus sub acuzare dupa sase luni de la tragedie, a anuntat un tribunal din orasul Louisville.
Fostul sergent Brett Hankison a fost acuzat de crima de gradul trei, a anuntat miercuri un judecator, iar ceilali doi politisti implicati in caz, Myles Cosgrove si Jonathan Mattingly, au scapat de acuzatii, potrivit CNN. Decizia a starnit un val de critici din partea protestatarilor anti-rasism din SUA. Procurorul general din Kentucky, Daniel Cameron, a explicat faptul ca actiunile celorlalti doi ofiteri de politie sunt justificate.
"Responsabilitatea mea nu este sa decid daca pierderea vietii Breonnei Taylor este o tragedie sau nu. Raspunsul este, fara niciun dubiu, da. Sarcina noastra este sa prezentam faptele instantei, iar instanta decide, pe baza acestora. Daca actionam bazandu-ne doar pe emotie, nu mai e vorba de justitie", a declarat Cameron.
In luna martie, Breonna Taylor, o asistenta afro-americana in varsta de 26 de ani, a fost ucisa de gloantele politistilor in propria locuinta. Oamenii legii au dat navala in apartamentul ei cu un mandat de arestare ”no knock”, care le permite sa intre in casa unui suspect fara sa anunte, in timpul unei investigatii privind traficul de droguri.
La sosirea ofiterilor, partenerul tinerei a deschis focul asupra lor crezand ca are de-a face cu un hot. Politistii au ripostat, iar in urma schimbului de focuri, Breonna a fost impuscata mortal. Ulterior, agentii au dat asigurari ca s-au prezentat inainte de a intra in locuinta tinerei.
Sursa: Digi24.ro


