Un fotbalist marcat de moartea baietelului care a fost prins intr-o fantana adanca de aproximativ 30 de metri s-a oferit sa cumpere familiei o casa noua pentru a „aduce putina bucurie” in viata lor, scrie Mirror.
Sute de salvatori au lucrat non stop timp de cinci zile pentru a-l salva pe Rayan Oram, in varsta de cinci, care a cazut prin deschiderea ingusta a putului din Maroc.
Dupa zile intregi de munca, Rayan a fost recuperat de echipele de salvare dar, din pacate, nu a supravietuit calvarului.
„Asta a fost vointa lui Dumnzeu. Le multumesc tuturor pentru eforturile lor”, a spus mama lui Rayan, Ouassima Kharchich.
„Le multumim oamenilor si autoritatilor care ne-au ajutat”, a spus si tatal copilului, Khalid Awram.
Acum, fotbalistul international marocan Abderrazak Hamdallah spune ca vrea sa cumpere familiei cu inima zdrobita o noua casa pentru a le aduce putina bucurie.

„Am trecut prin cinci zile foarte grele iar inimile noastre, a marocanilor si chiar din intreaga lume au fost rupte. Cu aceasta suferinta, transmit cele mai profunde condoleante familiei lui Rayan si il rog pe Dumnezeu sa le dea rabdare si mangaiere”, a spus tanarul de 31 de ani.
Fotbalistul a mai adaugat: „Am decis, in numele meu si al familiei mele si in numele tuturor marocanilor si musulmanilor, sa ajut si sa aduc putina bucurie familiei lui Rayan, parintilor sai si fratilor sai si sa le ofer o casa complet utilata”.
Cum s-a petrecut tragicul accident
Marti seara, in timp ce se juca, baiatul a cazut intr-un put secat din apropiere casei, la o adancime de 32 de metri. Pentru ca diametrul putului este de numai 25 de centimetri, nimeni nu a putut cobora dupa el, si s-a incercat saparea unui alt put, paralel cu primul.
La un moment dat i-au fost trimise o masca de oxigen, apa si mancare, dar operatiunea de recuperare a fost de la inceput foarte riscanta. Tragedia l-a marcat si pe regele Mohammad al Marocului, care a tinut sa transmita condoleante familiei.


