Un francez in jurul varstei de 30 de ani a castigat peste 2,6 milioane de euro, duminica seara, intr-un cazinou din nordul Frantei, dupa ce a pariat suma de 2 euro, au anuntat reprezentantii acelui local specializat in jocuri de noroc, informeaza AFP, potrivit Agerpres.

„2.626.909,12 euro! E o nebunie! Marele premiu Megapot a fost castigat in aceasta seara la Pasino din Saint-Amand-les Eaux la masina de joc 297”, se afirma intr-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a cazinoului francez.

Norocosul castigator este un „jucator ocazional” care locuieste in nordul Frantei si care a pariat suma de 2 euro, a precizat aceeasi companie intr-un comunicat.

Marele premiu Megapot se bazeaza pe „165 de masini de joc conectate intre ele in 38 de cazinouri, care acumuleaza pariurile simultan. Fiecare dintre ele contribuie la o suma comuna, care, in cazul combinatiei maximale, permite castigarea unui 'Super Jackpot'”, a adaugat compania franceza.

In ultimii 10 ani, acest sistem a generat „66 de castigatori, din care 31 au obtinut peste 1 milion de euro, si castiguri totale de peste 74 de milioane de euro”.

Pe 1 ianuarie, la cazinoul din Saint-Malo, un oras din vestul Frantei, o femeie aflata in jurul varstei de 40 de ani a castigat peste 200.000 de euro dupa ce a pariat 80 de eurocenti la un joc de noroc de tip slot-machine (masina cu fise).

Sursa: