Un francez de 71 de ani s-a lansat in traversarea Oceanului Atlantic la bordul unui butoi.



Viseaza de 20 de ani la aceasta aventura destinata sa testeze o teorie care spune ca Atlanticul poate fi travesat plutind pur si simplu în deriva, fara niciun mijloc de propulsie. E convins ca vântul si curentii îl vor duce în directia cea buna.


Fost militar, în prezent pensionar, barbatul a plecat miercuri din Insulele Canare propunându-si sa ajunga peste trei luni în Caraibe. Calatoreste la bordul unei capsule care aduce a butoi si se va lasa în voia curentilor, sperând ca îl vor duce 4.500 de kilometri, pâna la destinatie.


“Am foarte putine instrumente, dar foarte precise, în special un GPS si o tableta. Acolo e o lada unde am proviziile pentru prima luna”, spune barbatul.

Francezul a conceput special butoiul de trei metri lungime si doi metri latime, din lemn tratat cu rasina. E dotat cu o chila pentru a reduce tangajul si un mic panou electric. Are hublouri si o trapa prin care va pescui cu harponul.

Aventura, sponsorizata de un producator de butoaie, are un buget de 60.000 de euro, adunati mai ales din donatii. Francezul va ajuta oamenii de stiinta lansând balize care îi vor ajuta sa studieze curentii.