Un porumbel afectat de fum în timpul unui incendiu a fost salvat de pompierii din Statele Unite, care i-au administrat oxigen cu ajutorul unei măști speciale. Gestul emoționant a fost surprins în imagini și a devenit viral pe rețelele de socializare, iar internauții au lăudat intervenția pompierilor.
Incidentul s-a produs pe 15 iulie, când pompierii au intervenit pentru a stinge un incendiu izbucnit la un automobil. În apropierea mașinii cuprinse de flăcări, salvatorii au observat un porumbel care inhalase fum și abia mai putea respira, scrie BBC România.
Potrivit sursei citate, pasărea s-ar fi apropiat singură de pompieri, de parcă ar fi cerut ajutor. „Parcă vine să ceară ajutor, e incredibil”, se aude spunând unul dintre salvatori în imaginile surprinse la fața locului.
Pompierii i-au administrat oxigen, iar după ce și-a revenit, porumbelul și-a luat zborul.
Sursă video: BBC România

