Reaparitia unui segment video de 40 de secunde dintr-un interviu acordat in aprilie de Evgheni Prigojin a declansat duminica un val de teorii cu privire la faptul ca acesta nu ar fi murit, relateaza Reuters, transmite hotnews.ro.
Autoritatea aviatica a Rusiei a anuntat miercurea trecuta ca seful Wagner s-a aflat la bordul unui avion privat care s-a prabusit la nord-vest de Moscova la exact doua luni de la declansarea rebeliunii militare impotriva conducerii militare a tarii.
Kremlinul a denuntat drept o „minciuna totala” orice sugestii potrivit carora moartea sa nu ar fi fost rezultatul unui accident pur intamplator.
In inregistrarea video cu Prigojin care s-a viralizat acum pe retelele de socializare rusesti, fostul sef al mercenarilor Wagner afirma pe 29 aprilie ca Rusia se afla in pragul unui dezastru deoarece conducerea militara de la Moscova ii inlatura treptat pe toti cei care spun adevarul si nu lauda generalii care conduc „operatiunea militara speciala”.
„Am ajuns astazi pe marginea prapastiei”, i-a spus la momentul respectiv seful mercenarilor Wagner bloggerului militar Semion Pegov. Interviul a fost publicat de canalul de Telegram „Grey Zone”, considerat apropiat de gruparea Wagner.
„De ce vorbesc atat de sincer? Fiindca nu am dreptul [sa nu o fac] in fata oamenilor care vor continua sa traiasca in aceasta tara. Acestia sunt mintiti acum”, a spus Prigojin.
„Mai bine ma omoara. Dar nu voi minti, voi spune cu sinceritate ca Rusia este in pragul unui dezastru. Si daca aceste rotite nu sunt ajustate astazi, atunci avionul se va dezintegra in aer”, a mai afirmat acesta.
Rusii, intre convingerea ca Prigojin stia ca urma sa moara si opiniile ca inca este in viata
Sute de rusi au comentat in decurs de doar cateva ore asupra inregistrarii video, dupa ce aceasta a fost republicata de catre administratorii canalului „Grey Zone”.
„Dar stia”, a scris un utilizator al Telegram care foloseste numele de utilizator „avanpost”. Unii au speculat inclusiv ca Prigojin inca este in viata.
Un alt utilizator a scris ca Prigojin urmeaza sa „sara in curand dintr-o cutie de tutun de prizat si sa ii faca pe diavoli sa faca pe ei in pantaloni”, o aparenta referinta la ministrul apararii Serghei Soigu si generalul Valeri Gherasimov.
Alt user al Telegram a spus ca ar fi „cool” daca Prigojin si Serghei Surovikin, fostul comandant al fortelor de invazie rusesti despre care se crede ca a fost arestat din cauza legaturilor cu gruparea Wagner, „stau in Jamaica, beau pina colada si trag un fum dintr-un joint urias”.
Presa de stat rusa a confirmat cu cateva ore inainte de prabusirea avionului in care se afla Prigojin ca Surovikin, supranumit „Generalul Armaghedon”, a fost destituit din functia de comandant al Fortelor Aerospatiale ale Rusiei.
Val de speculatii pe canalele de Telegram privind moartea fostului sef al mercenarilor Wagner
Unele comentarii facute pe Telegram au vizat direct Kremlinul, sugerand ca prabusirea avionului a fost orchestrata la ordinele lui Vladimir Putin.
„Trebuie sa fii o amiba sa nu intelegi asta”, a scris un utilizator al aplicatiei de mesagerie. Insa alti utilizatori au invinuit Ucraina sau chiar Franta pentru moartea sefului „wagneritilor”.
Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joia trecuta ca Ucraina nu are nicio legatura cu prabusirea avionului in care se afla Prigojin. „Asta este sigur. Dar cred ca toata lumea isi da seama cine are”, a insinuat el.
Una dintre postarile facute de rusi pe Telegram a afirmat insa ca Prigojin a fost ucis de ucraineni la ordinul fortelor speciale americane si al „anglo-saxonilor”, aceasta adaugand ca „este un inconvenient pentru noi sa pierdem un asemenea erou”.
Comitetul de ancheta al Rusiei a anuntat duminica dupa-amiaza ca rezultatele testelor genetice au confirmat identitatea celor zece persoane care au murit in accidentul aviatic, printre acestea numarandu-se Evgheni Prigojin.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


