Controverse in justitie in Sardinia, intre o familie de romani si sora unui cetatean italian.

Un barbat din localitatea italiana Valledoria i-a lasat prin testament româncei care l-a îngrijit în ultimii ani de viata 1 milion de euro – constând atât în bani, cât si în proprietati imobiliare. Femeia a murit chiar înaintea lui, însa dupa decesul batrânului, rudele ei s-au prezentat pentru a revendica mostenirea.

Sora batrânului a declarat, potrivit Nuova Sardegna, ca la nicio ora dupa ce s-a anuntat decesul omului, s-a trezit la usa cu sotul, fii si nora româncei, care i-au spus „Suntem unicii mosteniri ai averii raposatului. Vrem sa va spunem ca ne vom ocupa de înmormântare dupa ritul martorilor lui Iehova. Se convertise la credinta noastra”. I-au aratat apoi femeii si actul prin care fratele îi lasa averea româncei.

Sora barbatului spune ca a fost stupefiata, mai ales ca stia ca fratele ei este un catolic practicant. A apelat la instanta si a obtinut punerea sub sechestru a bunurilor, apoi, dupa un lung proces, a anulat actul, demonstrând ca testatorul nu avea discernamânt atunci când l-a redactat, suferind de o boala psihica. În plus, rudele îngrijitoarei românce vor trebui sa plateasca cheltuielile de judecata.

Sursa:  Nuova Sardegna