Trei persoane au fost ranite sambata, in Japonia, intr-un atac cu cutitul la Universitatea din Tokyo, unde avea loc examenul de admitere la facultate. Suspectul, care a injunghiat victimele in spate, le-a spus politistilor ca a vrut sa "provoace un incident si sa moara", relateaza Reuters.

Publicat:15.01.2022, 15:34

Un barbat de 72 de ani, din Tokyo, a fost grav ranit in atacul produs in jurul orei 8.30 dimineata la una din intrarile in campusul principal al universitatii, a mentionat politia, care a precizat ca a fost retinut un tanar de 17 ani.

Celelalte doua victime, un adolescent si o adolescenta in varsta amandoi de 18 ani, nu au suferit rani care sa le puna viata in pericol.

Din primele informatii, suspectul retinut, care si-a injunghiat victimele in spate, nu era o cunostinta a acestora, a mai indicat politia.

Tanarul si-a recunoscut fapta si a explicat ca nu avea rezultate bune la scoala si a vrut sa "provoace un incident si sa moara". El a mai spus ca a venit cu cutitul de acasa.

Suspectul a declarat si ca inainte de atac a declansat un incendiu intr-o statie de metrou in apropiere de campus. Departamentul de pompieri din Tokyo a afirmat ca a fost chemat sa intervina in zona respectiva in jurul orei 8.30 si ca incendiul a fost stins o ora mai tarziu, potrivit Agerpres, care citeaza agentia Kyodo.

In pofida incidentului, examenele de intrare la facultate au continuat asa cum era prevazut.

Sursa: