Premierul kosovar Avdullah Hoti s-a declarat vineri favorabil ideii de a redenumi in ″Trump″ lacul denumit in prezent Ujman/Gazivoda, situat in Kosovo si Serbia.
Decizie este un semn de recunostinta pentru recenta mediere a presedintelui american Donald Trump in vederea normalizarii relatiilor dintre Belgrad si Pristina, relateaza agentia EFE.
″Consider binevenita propunerea (...) ca Lacul Ujman sa fie redenumit Lacul Trump″, a scris Hoti pe contul sau de Twitter.
Potrivit sefului executivului kosovar, ideea schimbarii numelui lacului ii apartine lui Richard Grenell, mediatorul Casei Albe la negocierile dintre Serbia si Kosovo.
Insa portalul kosovar Kossev scrie ca mediatorul american ar fi facut aceasta propunere doar ca o gluma, cand a vazut ca sarbii si kosovarii nu reusesc sa cada de acord nici macar asupra unei denumiri comune a lacului.
Avdullah Hoti si presedintele sarb Aleksandar Vucic au convenit pe 4 septembrie la Washington normalizarea relatiilor economice dintre Serbia si Kosovo, dar mai ramane un drum dificil de parcurs pana la solutionarea conflictului dintre cele doua parti.
Acel lac strategic, pe care kosovarii albanezi il numesc Ujman si sarbii Gazivoda, este unul dintre punctele majore de divergenta intre Belgrad si Pristina, de la autoproclamarea independentei de catre Kosovo in anul 2008.
Documentul semnat la Washington cuprinde si un document pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru gestionarea acestui lac aflat in cea mai mare parte a sa pe teritoriul din nordul Kosovo populat de sarbi.
Un grup de sarbi kosovari au instalat joi pe un pod al lacului inscriptia in limba engleza ‘Trump bridge’ (Podul Trump), in apropiere aparand si o alta pancarta cu mesajul: ″Presedinte Trump, sarbii din Kosovo va multumesc pentru ca ati adus pacea″.
Sursa: Stirileprotv.ro


