Unul dintre fondatorii grupului taliban si unul dintre principalii executanti ai interpretarii radicale a legii islamice puse in aplicare de noul regim de la Kabul sustine ca executiile si amputarile de maini pentru infractiuni vor deveni din nou norma in Afganistan dar „poate nu in public”, relateaza The Guardian.

Intr-un interviu recent, Nooruddin Turabi, noul ministru al inchisorilor din Afganistan, spune ca indignarea international in ce priveste executiile si atrocitatile regimului taliban din trecut sunt nefondate si ca cel mai probabil ele vor reveni. El a avertizat ca lumea „nu trebuie sa se implice in problemele interne ale Afganistanului”.

In timpul regimului taliban anterior, extrem de brutal, lapidari si amputari publice aveau loc pe stadioane in fata multimilor de oameni.

„Toata lumea ne-a criticat pentru pedepsele de pe stadioane, dar pe noi nu ne-ati vazut sa criticam sau sa spunem ceva despre legile si despre pedepsele lor. Nimeni nu o sa ne spuna noua cum sa ne facem legile. Noi vom urma islamul si ne vom face legile pe baza Coranului”, a spus Turabi.

In timpul regimului taliban precedent, Turabi, acum in varsta de 60 de ani, a fost ministru al justitiei si seful asa-zisului „minister pentru propagarea virtutilor si prevenirea viciilor”, responsabil pentru executiile publice.

Atunci, criminalii erau executati pe stadioane, metoda fiind impuscarea in cap chiar de catre un membru al familiei. Pedeapsa pentru hoti era amputarea unei maini, in timp ce pentru talharie pedeapsa includea si amputarea unui picior.

„Amputarea mainilor este necesara pentru siguranta. Are un efect de descurajare”, a mai spus Turabi care a adaugat ca guvernul face un „studiu” pentru a determina daca va face executiile si amputarile publice si ca „va dezvolta o politica publica”.

Sursa: