Un lup faimos, autorul celei mai lungi migratii cunoscute pentru un reprezentant al acestei specii in Europa, a fost impuscat mortal de un copil in varsta de 9 ani in luna aprilie, a raportat joi seara televiziunea publica din Ungaria, scrie stirileprotv.ro.
Miercuri, Politia ungara l-a arestat pe tatal copilului, care este vanator autorizat, suspectandu-l ca era vinovat de acea impuscare, alaturi de un alt barbat care l-a insotit pe minor in padure in ziua in care lupul a fost impuscat, scrie DPA, citat de Agerpres.
Site-ul cotidianului Blikk il citeaza pe un reprezentant al Biroului Procuraturii Generale, care a confirmat ca tatal, care detine un permis valid de vanator, i-a oferit fiului sau de noua ani pusca sa de vanatoare, pe care copilul a folosit-o pentru a impusca lupul in urma cu patru luni.
Uciderea lupului a starnit in luna aprilie un val de proteste in comunitatea internationala a activistilor care lupta pentru drepturile animalelor, intrucat acel lup, un mascul in varsta de doi ani, cunoscut sub indicativul M237 si provenind din cantonul elvetian Graubunden, a strabatut o distanta de 1.900 de kilometri in timpul migratiei sale si a traversat provincia autonoma italiana Bolzano (Tirolul de Sud) si intreaga Austrie inainte sa ajunga in Ungaria.
Rangerii din cantonul Graubunden au echipat animalul cu o zgarda inzestrata cu un emitator GPS. Semnalul transmis de acel dispozitiv a disparut atunci cand tanarul lup a ajuns intr-un sat din Ungaria aflat in apropiere de granita cu Slovacia.
Potrivit asociatiei pentru protectia animalelor Wolf Schweiz (GWS), M237 a strabatut cea mai mare distanta inregistrata vreodata pentru o migratie a unui lup in Europa.
Arestarea recenta a tatalui si a colegului sau de vanatoare caruia i-a fost incredintat copilul de noua ani s-a bazat pe o serie de dovezi despre care Procuratura Generala nu a oferit deocamdata detalii suplimentare.
Potrivit televiziunii ungare MTV, autoritatile din aceasta tara i-au acuzat pe cei doi barbati de comiterea unei infractiuni impotriva conservarii naturii si de periclitarea vietii unui minor. Tatal copilului risca o pedeapsa de 12 ani de inchisoare. Potrivit legislatiei ungare, copilul de noua ani nu este responsabil penal.
Autoritatile din Ungaria au gasit emitatorul lupului abandonat intr-un rau la nord-est de satul Hidasnemeti. Politia suspecteaza ca M237 a fost impuscat ilegal, intrucat lupii reprezinta o specie protejata in Ungaria.


