Un medic belgian suspectat ca ar fi sedat in mod abuziv persoane in varsta intr-un centru de ingrijiri paliative a fost inculpat pentru noua asasinate de catre un judecator din Liege (est), au declarat luni doi avocati, relateaza AFP.
Decesele s-au produs in 2017 si 2018. Cazul ar putea ridica problema reglementarii acestor sedari, intr-o tara in care eutanasia - legalizata din 2002 - este strict incadrata.
Ancheta judiciara a fost deschisa in urma unui denunt din partea centrului CHR de Huy, in apropiere de Liege, unde a lucrat medicul, care de atunci a fost demis, a declarat avocatul sau Renaud Molders-Pierre, confirmand informatiile aparute in ziarul Le Soir.
Acuzatiile de omor au fost pronuntate in doua etape - la inceputul anului 2019 pentru patru cazuri raportate de spital, apoi in decembrie pentru alte cinci decese considerate suspecte de anchetatori.
Medicul, prezentat drept 'Denis D.', 62 de ani, contesta faptele pentru care este acuzat, a spus Molders-Pierre.
'El a considerat ca a actionat intotdeauna in interesul pacientilor sai', iar in ceea ce priveste aceste noua decese suspecte, ale unor persoane cu varste intre 85 si 95 de ani, el s-a confruntat 'cu o situatie medicala inextricabila cu persoane care urmau sa moara in scurt timp', a mai spus avocatul.
Primele patru decese au avut loc in acelasi week-end, in cursul caruia Denis D. a luat singur decizia de a seda aceste persoane, incalcand procedura interna a spitalului.
Sedarea 'paliativa' (profunda) implica administrarea unui medicament pentru a scadea starea de constienta si pentru a calma durerea la pacientii pentru care niciun alt tratament nu este eficient.
Ea ar trebui rezervata a priori pacientilor al caror deces este considerat iminent de catre medic si care ar trebui sa intervina intr-un interval de o saptamana pana la doua saptamani, potrivit specialistilor.
'Alegerea trebuie sa ramana a pacientului sau a rudelor sale in ordinea prevazuta de lege (o lege din 2002 privind drepturile pacientului), si nu cea a medicului', a declarat Gilles Genicot, profesor in drept medical la Universitatea din Liege.
In ceea ce-l priveste pe Denis D., 'intrebarea este sa stim daca cadrul legal a fost respectat', a declarat un alt avocat, Alexandre Wilmotte.


