Cel putin 44 de persoane au murit si alte cateva zeci sunt date disparute in estul Chinei, puternic afectat de taifunul Lekima.

Zeci de localitati au fost inundate de apele revarsate ale mai multor rauri, iar autoritatile au demarat ample actiuni de salvare a localnicilor ramasi captivi in propriile locuinte. In total, peste un milion de oameni au fost evacuati din calea taifunului.

Provinciile din partea de est a Chinei au primit in plin furia taifunului Lekima. Vanturile puternice cu viteze de peste 82 de kilometri la ora, ploaia torentiala si inundatiile au provocat moartea a cel putin 44 de persoane si disparitia altor zeci. Cele mai multe decese s-au produs in urma unei alunecari de teren provocate de precipitatiile abundente. Alunecarea de teren a blocat cursul unui rau, care la randul lui s-a revarsat.

Numarul victimelor ar fi putut fi mult mai mare. Inainte ca taifunul sa ajunga insa pe coastele chineze, autoritatile au evacuat peste un milion de oameni din zonele afectate. Echipele de salvare lucreaza incontinuu la evacuarea localnicilor ramasi blocati de viituri. Printre cei izolati sunt si multi soferi, surprinsi la volan de inundatii.

Si pagubele materiale sunt uriase. Zeci de mii de locuinte au fost distruse si infrastructura a fost pusa la pamant, in timp ce comunicatiile au fost intrerupte in mai multe regiuni. Sute de nave de pasageri au fost nevoite sa ramana in porturi, iar autoritatile chineze au anulat aproape o mie de zboruri din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile.

In total, cel putin 6 milioane de oameni din cinci provincii au fost afectati. Lekima este al noualea taifun care loveste coastele chineze in acest an.

Sursa: