Ministrul insarcinat cu securitatea provinciei Buenos Aires a fost atacat violent, luni, de soferii de autobuz furiosi din cauza mortii unuia dintre colegii lor, care a fost impuscat de doi pasageri, o crima ce ameninta sa degenereze intr-o greva masiva a transportului public din capitala argentiniana, relateaza agentiile AFP si News.ro. Imaginile cu ministrul agresat au fost transmise in direct la televiziune, transmite hotnews.ro

Atacul asupra lui Sergio Berni, in varsta de 61 de ani, a avut loc la sosirea sa intr-o statie de autobuz din La Matanza, la periferia vestica a orasului Buenos Aires, unde soferii manifestau impotriva lipsei de siguranta publica. Insusi ministrul a venit fara a-si lua masuri minime de securitate, iar atacul asupra sa a fost transmis in direct la televiziunea locala.

Inconjurat de jurnalisti care ii puneau intrebari, el a fost insultat de manifestanti, care apoi au aruncat cu pietre, una din ele lovindu-l pe ministru in fata. De asemenea, el a fost lovit cu pumnii si cu picioarele cand a fost pentru scurt timp doborat la pamant.

Imaginile il arata cu fata insangerata, vizibil ametit. Dar apoi, continuand sa raspunda jurnalistilor, el a spus sfidator ca nu va „fugi”.

Sergio Berni a fost in cele din urma scos de politie, care a cerut intariri, si transportat pentru scurt timp la spital. In acest timp, incaierarile au continuat intre politie si protestatari. Opt agenti de politie si trei soferi au fost usor raniti in confruntari, potrivit serviciilor de urgenta.

Soferii de autobuz protestau dupa moartea unuia dintre ei, Daniel Barrientos, in varsta de 65 de ani, impuscat de aproape de doi hoti care au urcat in autobuz pentru a jefui pasagerii, luni, in jurul orei locale 4.30 dimineata.

„L-am arestat deja pe faptas (...) Munca este singura modalitate de a garanta siguranta soferilor”, atat a avut timp sa spuna ministrul Sergio Berni, fost medic militar si membru al partidului prezidential peronist, inainte de a fi atacat.

In urma asasinatului, sindicatul din transportul public UTA a anuntat o greva in „toata zona de vest a Marelui Buenos Aires”, metropola cu 14 milioane de locuitori, o masura ce risca „sa se extinda”, potrivit sindicatului. UTA urma sa se intalneasca mai tarziu, in cursul zilei de luni, cu ministrul Berni si cu guvernatorul provinciei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.