O echipa de televiziune rusa care survola peninsula Iamal din nordul Siberiei a reperat in aceasta vara, absolut intamplator, un crater imens, cu o adancime de 50 de metri. De cativa ani, astfel de descoperiri sunt tot mai dese in Siberia si totusi, de fiecare data ele sunt o surpriza si exercita o anumita fascinatie. 

Era iulie 2020. Echipa canalului local de televiziune Vesti Iamal TV se intorcea dintr-o deplasare in scop profesional. Survoland regiunea, ziaristii au observat craterul imens si imediat descoperirea lor a starnit interesul multor oameni de stiinta.

Ce a provocat acest crater? Cercetatorii cred ca ar fi vorba despre o explozie de gaz metan. Blocuri de piatra si gheata au fost proiectate la sute de metri de epicentru. 

Fenomenul nu este rar in regiune. Este al 17-lea crater reperat in peninsula Iamal incepand cu 2014.

In permafrost (sol inghetat, foarte bogat in materii organice), se dezvolta hidrati de metan (compus chimic solid, amestec de gheata si metan, care permite solului sa ramana solid). Din cauza schimbarilor climatice, permafrostul se incalzeste. Incalzindu-se, se degaja bule de hidrati de metan, care, aflate aproape de suprafata pamantului, revin in stare gazoasa si astfel se produce explozia, au explicat specialistii geologi.

Desi cauza care provoaca aceste gauri imense este aceeasi, craterul descoperit in aceasta vara impresioneaza prin marimea sa, dar si prin faptul ca a pastrat multe caracteristici ale materiei initiale. „Acest crater este unic. Aduce  multe informatii stiintifice pe care deocamdata inca nu le putem dezvalui”, a declarat, misterios, Vasili Bogoiavlenski, membru al Academiei de Stiinte a Rusiei, citat de Siberian Times.  

Sursa: