Un barbat de 36 de ani din Wuhan externat din spital dupa ce s-a vindecat de coronavirus a murit, scrie South China Morning Post. Mai multi pacienti externati s-au intors in spitale, spun medicii, relateaza Mediafax.
Barbatul in varsta de 36 de ani a murit din cauza unei insuficiente respiratorii la Wuhan, la cinci zile dupa ce a fost externat dintr-un spital construit special pentru cei cu noul coronavirus, scrie South China Morning Post, citand presa din Shanghai.
Raportul, eliminat ulterior, arata ca barbatul de 36 de ani a fost internat la spitalul construit pentru a trata pacientii cu simptome usoare si moderate pe 12 februarie, potrivit sotiei sale.
El a fost externat doua saptamani mai tarziu cu recomandarea sa stea intr-un hotel de carantina timp de 14 zile.
Sotia barbatului a spus ca acesta a inceput sa se simta rau la doua zile de la externare, iar in 2 martie a fost trimis la un spital, unde a murit.
In certificatul de deces eliberat de comisia de sanatate din Wuhan se mentioneaza drept cauza directa Covid-19.
Totodata, Spitalul Fangcang a transmis o nota urgenta in care se arata ca mai multi pacienti externati s-au imbolnavit din nou. Spitalul incepe de joi sa faca teste de anticorpi la toti pacientii inainte de a-i externa, pentru a se asigura ca sunt recuperati complet.
O clinica de reabilitare pentru pacientii recuperati dupa Covid-19 a fost deschisa joi la Spitalul Provincial Hubei.


