Congresmenul Troy Nehls a decis că nu va candida pentru un al patrulea mandat în Camera Reprezentanților a SUA, după ce blocajul guvernului american de anul trecut i-a lăsat mai mult timp liber pe care l-a petrecut acasă, în Texas. A mers la casa fratelui său geamăn Trever Nehls, aflată chiar alături, pentru a-i da vestea. Apoi l-a întrebat dacă ar vrea să-i ia locul, relatează CNN, transmite hotnews.ro.

„I-am spus: «Trever, suntem cam – construiți la fel», a povestit Troy pentru CNN, rememorând conversația. «Știu că ai petrecut timp acolo sus (la Washington). Ai arătat mult interes pentru atribuțiile și responsabilitățile unui membru al Congresului». I-am spus: «Cred că ar trebui să faci asta»”, a povestit actualul congresmen.

Trever a fost de acord și ambii frați au declarat separat pentru CNN că răspunsul său a fost că va candida „cu certitudine”, astfel că Troy l-a sunat pe președintele Donald Trump.

Potrivit acestuia, Trump a acceptat să îl susțină pe fratele său după o discuție de doar 15 minute cu acesta. Discuția a avut loc la finalul anului trecut, CNN readucând-o acum în atenție în condițiile în care Partidul Republican organizează marți alegerile primare pentru Districtul 22 în care locuiesc cei doi frați.

Fratele geamăn al actualului congresmen e favorit să câștige

Dacă Trever va câștiga alegerile de azi și apoi cele generale pentru Congres pe care SUA le vor organiza în noiembrie, el va deveni primul membru al legislativului american care își succede fratele geamăn identic în funcție.

Iar, având în vedere notorietatea fraților în Comitatul Ford, comunitatea din apropierea orașului Houston în care locuiesc, precum și recunoașterea mai largă a numelui și chipului lor, Trever este favorit să-și învingă singurul contracandidat din alegerile primare și să câștige în noiembrie districtul cu o înclinație conservatoare.

Ambii frați sunt loiali lui Trump, veterani ai armatei și foști aleși locali.

CNN notează că mulți gemeni identici sunt preocupați să explice ce îi face unici față de fratele sau sora cu care împart ADN-ul. Trever subliniază asemănările lor.

 

Aliniere ideologică între cei doi politicieni gemeni din SUA

„Din punct de vedere ideologic sau politic, suntem foarte aliniați”, a declarat Trever pentru CNN. „Cred că el a făcut o treabă remarcabilă reprezentând districtul congresional, CD-22, aici, în Texas, așa că nu văd un grad mare de variație între el și mine”, adaugă acesta.

Troy a spus că fratele său ar vota probabil similar cu el. În fața caselor lor, Troy spune că ar estima că „peste 50% din comitatul Fort Bend știe că băieții Nehls, frații Nehls, sunt gemeni identici”.

Cu toate acestea, multe persoane nu îi pot deosebi, lucru care a ieșit la iveală în timp ce au vizitat secțiile de votare pentru votul așteptat marți.

„A fost destul de amuzant”, a spus Troy. „Veneau la noi și spuneau: «Suntem alături de tine, Trever. Sper că fratele tău se bucură de pensie». Nu, eu sunt Troy, și explicam puțin situația”, a relatat congresmenul.