Donald Trump a fost informat cu privire la un raport al serviciilor secrete care a constatat că opoziția ar avea dificultăți în a conduce un guvern temporar în Venezuela în cazul în care Nicolas Maduro va pierde puterea, scrie hotnews.ro.
O recentă evaluare secretizată a serviciilor americane de informații a stabilit că membrii de vârf ai regimului lui Nicolas Maduro, inclusiv vicepreședinta Delcy Rodriguez, ar fi cei mai potriviți pentru a conduce un guvern temporar la Caracas și pentru a menține stabilitatea pe termen scurt în cazul în care liderul autocrat ar pierde puterea, au declarat persoane familiarizate cu această chestiune pentru The Wall Street Journal (WSJ).
Analiza, efectuată de Agenția Centrală de Informații (CIA), a fost prezentată președintelui Donald Trump și comunicată unui cerc restrâns de înalți funcționari ai administrației de la Washington, potrivit a două dintre aceste persoane.
Raportul a fost unul dintre factorii care au determinat decizia lui Trump de a o susține pe vicepreședinta Rodriguez în locul liderei opoziției și câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, Maria Corina Machado, au precizat unele dintre aceste persoane.
Evaluarea făcută de CIA oferă o perspectivă asupra deciziei lui Trump de a nu susține încercarea opoziției de a prelua controlul asupra Venezuelei, după operațiunea militară îndrăzneață și rapidă a SUA de a-l captura pe Maduro săptămâna trecută și de a-l aduce în SUA pentru a fi judecat. La fel ca în primul său mandat, Trump era convins că stabilitatea pe termen scurt în Venezuela putea fi menținută numai dacă înlocuitorul lui Maduro avea sprijinul forțelor armate ale țării și al altor elite.
Înalți oficiali ai administrației Trump au însărcinat CIA să realizeze această evaluare analitică și au dezbătut-o în cadrul discuțiilor privind planurile pentru „ziua de după” în Venezuela, au afirmat sursele. Persoanele familiarizate cu evaluarea au menționat că nu sunt sigure de data exactă la care a fost realizat raportul.
Raportul i-a fost prezentat lui Trump în săptămânile recente, potrivit a două dintre surse.
Trei oameni de la vârful puterii, menționați în raportul CIA
Evaluarea CIA nu descria modul în care Maduro ar putea pierde puterea și nici nu pleda pentru înlăturarea lui, ci încerca să evalueze situația internă din Venezuela în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, au precizat persoanele familiarizate cu raportul.
Raportul serviciului secret, au mai spus persoanele citate, îi menționa pe Rodriguez și pe alte două personalități de vârf ale regimului venezuelean ca posibili conducători interimari care ar putea menține ordinea. Persoanele familiarizate cu evaluarea CIA nu i-au identificat pe ceilalți doi oficiali, dar, în afară de Rodriguez, cei mai influenți doi oameni de la vârful puterii sunt ministrul de interne Diosdado Cabello și ministrul apărării Vladimir Padrino Lopez.
Cei doi susținători ai liniei dure, care comandă poliția și armata Venezuelei, ar putea însă zădărnici orice eforturi de tranziție, potrivit unor foști oficiali americani și venezueleni. Ambii se confruntă cu acuzații penale în SUA similare celor formulate împotriva lui Maduro și este puțin probabil să coopereze cu Washingtonul.
Raportul concluziona că Edmundo Gonzalez, considerat de mulți drept câștigătorul real al alegerilor din 2024 împotriva lui Maduro, și Machado ar avea dificultăți în a-și câștiga legitimitatea ca lideri, confruntându-se cu rezistența serviciilor de securitate loiale regimului, a rețelelor de trafic de droguri și a oponenților politici.
Machado, care s-a aliniat strâns administrației Trump, a lăudat în mod constant politica agresivă a acestuia împotriva lui Maduro. În octombrie, ea a declarat că Trump merita Premiul Nobel pentru Pace pe care ea îl câștigase și i l-a dedicat pentru „sprijinul decisiv acordat cauzei noastre”.
Maduro, extras din Venezulea și adus la New York, a compărut luni în fața instanței pentru a răspunde acuzațiilor federale de narcoterorism. El și soția lui, Cilia Flores, au pledat nevinovați.
La sfârșitul anului trecut, CIA a racolat o sursă din cercul restrâns al lui Maduro, care a furnizat informații despre locul în care se afla acesta, a scris anterior The Wall Street Journal. Urmărirea îndeaproape a locației lui Maduro de către agenția de spionaj, care a folosit și alte elemente de supraveghere, inclusiv drone invizibile, a permis Delta Force, unitatea specială din cadrul armatei americane care a desfășurat misiunea, să-l captureze pe acesta și pe soția lui în timpul raidului-surpriză, au declarat persoane familiarizate cu operațiunea.
Șeful diplomației americane Marco Rubio, secretarul apărării Pete Hegseth și alți înalți oficiali au informat luni după-amiază un grup bipartizan de parlamentari din Congresul SUA cu privire la modul în care administrația Trump tratează situația din Venezuela.
De ce a exclus Trump varianta Maria Corina Machado
Analiștii specializați în America Latină au avertizat anterior, inclusiv în timpul primului mandat al lui Trump, că înlăturarea lui Maduro fără un înlocuitor capabil ar putea să întărească facțiunile militare armate, politicienii rivali și grupurile criminale din Venezuela, care ar lupta pentru control, ducând astfel la o criză de securitate în țară.
David Smilde, profesor la Universitatea Tulane, specializat în Venezuela, a declarat că este „realism magic” să te aștepți ca Machado sau un alt lider al opoziției să preia puterea. Cea mai bună soluție după înlăturarea lui Maduro, a spus el, ar fi ca Delcy Rodriguez să fie forțată să inițieze o tranziție a puterii, dar problema este că nu pare că „cineva din SUA se angajează activ în negocieri”.
„Președintele și echipa lui de securitate națională iau decizii realiste pentru a se asigura că Venezuela se aliniază în cele din urmă intereselor Statelor Unite și devine o țară mai bună pentru poporul venezuelean”, a declarat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, într-un comunicat. Ea a refuzat să comenteze în mod specific evaluarea CIA despre care a relatat WSJ.
Administrația Trump a oferit, până acum, narațiuni schimbătoare cu privire la modul în care intenționează să colaboreze cu Rodriguez, devenită luni președintele interimar al Venezuelei, aceasta fiind considerată de către SUA un actor politic pragmatic. În ciuda tonului provocator inițial, duminică ea și-a semnalat disponibilitatea de a colabora cu SUA și a discutat cu Rubio.
Într-o serie de interviuri televizate, duminică, Rubio a declarat că SUA o vor constrânge pe Rodriguez să acționeze în interesul Americii, impunând o „carantină” militară pentru a intercepta petrolierele aflate pe lista de sancțiuni și privând astfel Venezuela de veniturile din petrol. Dar câteva ore mai târziu, Trump și-a afirmat preferința pentru o guvernare directă, fără a specifica modul în care Washingtonul va dicta condițiile la Caracas.
„Noi suntem la conducere”, le-a spus Trump reporterilor. „Avem nevoie de acces total. Avem nevoie de acces la petrol și la alte resurse din țara lor care ne permit să le reconstruim țara”, a adăugat președintele american.
Susținerea lui Rodriguez de către Trump și respingerea opoziției conduse de Machado i-a luat prin surprindere pe asistenții lui Machado și pe mulți dintre susținătorii ei din SUA sâmbătă. Machado „nu are sprijinul sau respectul în țară” pentru a prelua puterea într-o tranziție democratică, a spus Trump.
Anterior, Trump și principalii săi aliați au promovat public mișcarea de opoziție a lui Machado ca fiind cea mai bună alegere pentru a prelua puterea în timpul tranziției. Într-o postare pe Truth Social din ianuarie, Trump a lăudat-o pe Machado pentru că „a exprimat pașnic vocile și VOINȚA poporului venezuelean”. Rubio, unul dintre cei mai proeminenți susținători ai ei, care a declarat că a vorbit cu ea „de multe, multe ori de-a lungul anilor”, a semnat o scrisoare prin care a nominalizat-o pentru Premiul Nobel pentru Pace. Alți apropiați ai lui Trump, inclusiv fiul său, Don Trump Jr., au promovat-o frecvent ca fiind viitorul democrației venezuelene.
Însă, în privat, Trump a fost reticent în a susține opoziția din Venezuela după ce a ajuns la concluzia că aceasta nu a reușit să-și îndeplinească promisiunile în timpul primului lui mandat de președinte al SUA, spune Juan Cruz, care a ocupat la acea vreme funcția de înalt oficial al Casei Albe responsabil cu politica latino-americană.
Trump a impus sancțiuni severe companiei petroliere de stat din Venezuela, l-a izolat diplomatic pe Maduro și a încercat să stimuleze o rebeliune în rândul armatei. Efortul a eșuat, deoarece nici forțele armate, nici populația în general nu s-au revoltat, întărind opinia lui Trump că opoziția a promis prea mult și a realizat prea puțin.
„Trump consideră opoziția ca fiind formată din învinși, deoarece nu a reușit să-și îndeplinească promisiunile”, a spus Cruz. „Este o opoziție pe care el o consideră neimpresionantă și care nu a reușit să se ridice la înălțimea așteptărilor, așa că de ce ar trebui să le cedezi puterea?”, a adăugat Juan Cruz.

