Un Rolls-Royce Phantom a fost confiscat de Politia de Frontiera la intrarea in Italia. Limuzina avea o dotare ilegala. A fost chemata imediat Garda Financiara. Potrivit presei italiene, dealer-ul care a intermediat livrarea masinii ar putea fi amendat.

Un Rolls-Royce Phantom a creat agitatie in portul Livorno de pe coasta de vest a Italiei. Masina a sosit direct din Rusia cu un vapor. Politia de Frontiera a efectuat controlul vamal standard si totul parea sa fie in regula. Dar numai pana in momentul in care politistii au deschis portierele limuzinei. La bord, scaunele, fetele usilor, volanul si bordul prezentau insertii din piele de crocodil. Specialistii au identificat materialul exotic ca apartinand unei specii de crocodil pe cale de disparitie.

Rolls-Royce confiscat de Politia de Frontiera pentru ca avea insertii din piele de crocodil

Masina ar fi trebuit sa ajunga la un dealer auto din Roma, acolo unde a fost comandata de un client. Dar acesta nu o va mai primi asa cum a comandat-o. Iar, potrivit presei din Peninsula, dealer-ul va fi amendat cu 20.000 de euro pentru ca a acceptat sa livreze un vehicul cu o dotare ilegala. Mai mult, materialul pretios va fi indepartat din cabina masinii de lux, inainte ca aceasta sa-i fie livrata clientului.

Rolls-ul de culoare alba a venit din Rusia, acolo unde interiorul, deja opulent al limuzinei, a fost modificat astfel. Rolls-Royce nu foloseste piele de crocodil pentru masinile sale. Foloseste in schimb piele bovina, cristal si lemn de cires, iar covorasele sunt realizate din lana de miel.

Pielea de crocodil este mentionata in Conventia Internationala de la Washington privind protectia speciilor. Potrivit acestei conventii, este interzisa comercializarea unui astfel de material fara o autorizatie speciala. In mod evident, Rusia nu se supune normelor. Dar in statele membre ale Uniunii Europene, acestea trebuie sa fie respectate.

Sursa: Promotor.ro