Un roman cu un TIR a intrat pe contrasens pe autostrada A4 din Croatia, in timp ce se ducea sa ia pui din Medimurje. Camionagiul spune ca s-a imbatat dupa accident, anunta stirileprotv.ro.
Camionagiul roman a fost gasit datorita unui pont al unui telespectator al RTL Danas, care era parcat pe marginea drumului in Mirkovac Breznick, scrie danas.hr.
Politia a precizat ca, pentru infractiunile comise, acesta risca o amenda in valoare de pana la 6.480 de euro si a unei pedepse cu inchisoarea de pana la 120 de zile, precum si aplicarea unei masuri de protectie prin care sa i se interzica utilizarea permisului de conducere strain pe teritoriul Republicii Croatia pentru o perioada de pana la 24 de luni.
Romanul care mergea in directia gresita pe A4 urma sa ia niste gaini din Medimurje. Acesta a virat gresit la statia de taxare si a mers in directia gresita. A iesit pe autostrada, iar apoi a facut si acolo o intoarcere ilegala si si-a continuat drumul.
Dupa cum a spus politia, cand l-au gasit, a fost supus testului de alcoolemie, insa barbatul sustine ca s-a imbatat dupa accident.
Proprietarul firmei de transport este in stare de soc. Acesta a declarat ca romanul lucreaza pentru el de trei ani si ca niciodata nu a creat niciun fel de problema.
Romanul risca o amenda de pana la la 6.480 de euro si a unei pedepse cu inchisoarea de pana la 120 de zile.


