Un simpatizant al Rusiei a fost ales președinte al Slovaciei. Populistul Peter Pellegrini a câștigat alegerile de ieri, astfel naţionaliştii de stânga controlează toate instituţiile importante ale Slovaciei, Parlamentul, Guvernul şi Administraţia Prezidenţială.

Pellegrini, în vârstă de 48 de ani, l-a învins pe pro-occidentalul Ivan Korcok, un fost diplomat. Odată cu alegerea acestuia, Ucraina a pierdut definitiv o voce de sprijin într-o capitală a UE și a NATO. Fost prim-ministru, el este un aliat al premierului Robert Fico și împărtășește atitudinea acestuia față de Rusia. 

Fico a cerut încetarea sprijinului militar occidental pentru Ucraina, o încetare imediată a focului și discuții de pace cu Moscova. În timpul campaniei electorale, Pellegrini a utilizat o parte din această retorică acuzându-l pe adversar că vrea să trimită soldaţi slovaci să lupte în Ucraina.