Caz uluitor in Statele Unite, unde un sofer de autobuz a fost fortat sa demisioneze, dupa ce a fost filmat in timp ce a intrat pe contrasens, pentru a dobori un om de zapada pus pe sosea.
Imaginile, care au ajuns pe YouTube cu numele "Un sofer de autobuz nebun omoara cu bestialitate un om de zapada", l-au costat pe bietul om slujba.
Incidentul a fost filmat in campusul universitatii din statul Illinois. Filmarea arata cum o masina incetineste, pentru a evita obstacolul. In acest timp, cameramanul si cativa prieteni rad in hohote. Imediat, in cadru apare un autobuz, care intra pe contrasens si distruge omul de zapada, in urletele studentilor.
Soferul a demisionat imediat ce imaginile au fost postate pe internet, unde au fost vazute de peste 25.000 de ori. Subiectul a generat discutii aprinse privind cine este responsabil - soferul de autobuz sau persoanele care au pus omul de zapada pe drum.
Pe Facebook a fost creata chiar o pagina dedicat reinstalarii in functie a soferului de autobuz, iar unul dintre mesaje suna cam asa: "Ajutati-l pe Soferul de Autobuz care l-a omorat pe maleficul om de zapada sa-si recapete slujba".
Alte voci sustin ca barbatul, care nu a fost identificat, a prevenit un accident prin demolarea obstacolului de pe drum.


