Un submarin japonez a lovit o nava comerciala in timp ce incerca sa iasa la suprafata, informeaza BBC.
Trei membri ai echipajului submarinului au suferit rani usoara in coliziunea care s-a produs luni, potrivit oficialilor japonezi.
Submarinul Soryu a suferit avarii la antena si echipamentele de comunicatii, iar pentru a raporta incidentul echipajul a fost nevoit sa sune de pe un telefon mobil.
Ministrul Apararii din Japonia a calificat coliziunea din largul prefecturii Kochi ca fiind "foarte regretabila". Nobuo Kishi a spus ca submarinul Soryu era implicat intr-un exercitiu militar cand s-a produs incidentul. Echipajul submarinului a vazut vasul prin periscop, insa nu a mai avut timp sa faca manevre de evitare.
Soryu este un submarin diesel care a intrat in serviciu in 2009. Potrivit oficialilor japonezi, submarinul de 84 de metri a fost capabil sa-si continue deplasarea, intrucat daunele nu erau majore.
Bradley Martin, un fost capitan al Marinei americane, contrazice aceste declaratii. "Nu as spune ca daunele sunt minore. Submarinul nu se poate scufunda si nu poate comunica".
Nava comerciala lovita, care ar fi inregistrata in Hong Kong, nu a fost avariata si nici nu a simtit impactul coliziunii, potrivit secretarului general al guvernului japonez, Katsunobu Kato.
Autoritatile japoneze au lansat o investigatie.


