Un tanar a ajuns, marti, la spital, dupa ce a fost atacat de un urs, cand se afla in apropierea satului Eliseni, Romania.
Biroul de Presa al Consiliului Judetean Harghita a informat ca tânarul, din localitatea Eliseni, se afla la 300 de metri de sat, la liziera padurii si taia nuiele de alun, când a fost atacat de un urs. Barbatul a povestit ca nu a facut nimic care sa fi deranjat animalul si ca a reusit sa scape dupa ce ursul s-a speriat de un localnic care trecea prin zona si care a chemat si Ambulanta, informeaza Agerpres.
Potrivit sursei citate, victima a ajuns la Spitalul municipal din Odorheiu Secuiesc cu rani la picioare.
Astfel, pesedintele Consiliului Judetean Harghita, Borboly Csaba, a facut din nou apel la administratiile locale sa întocmeasca documentatii pentru astfel de cazuri, precum si pentru pagubele provocate în gospodariile oamenilor.
De asemenea, Borboly considera ca asociatiile de vânatoare trebuie sa solicite „ordin de derogare pentru înlaturarea acestor exemplare extrem de periculoase, dat fiind faptul ca acest atac s-a înregistrat în apropierea localitatii”.


