Pierderea unui copil poate avea efect devastator asupra parintilor, iar Rhian Mannings stie acest lucru foarte bine. La doar cinci zile de la moartea fiului lor de doar un an, George, sotul sau, Paul Burke s-a sinucis, pentru ca nu putea face fata durerii.
“Eram o mama a trei copii, cu un sot minunat si asta a spart totul in milioane de bucati”, povesteste femeia. George, cel mai mic din copiii lui Rhian si Paul tocmai isi sarbatorise aniversarea de un an, in februarie 2012, cand a inceput sa se simta rau. Copilul nu a fost niciodata bolnav, se juca fericit cu jucariile sale cand a cazut si a inceput sa faca convulsii. „Aveam o viata minunata, aveam orice mi-as fi dorit. Eu si sotul meu eram fericiti. Apoi, brusc, George a fost dus de urgenta la spital si a murit in cateva ore dupa internare. Nu era niciun semn de boala si nu am stiut de ce a murit. Ne-au lasat sa stam cu el, dar apoi a trebuit sa plecam acasa si sa-l lasam”, a povestit Rhian Mannings pentru The Sun.
Indurerati si traumatizati, cei doi s-au intors acasa, unde felicitarile pentru George stateau inca pe camin. „Am fost ametiti in urmatoarele zile. Nu ne-a cautat nimeni sa vada daca suntem bine. Nu era nimeni care sa ne raspunda la intrebari sau sa ne spuna ca trebuie sa vorbim cu copiii nostri despre ce i s-a intamplat lui George. Aveam nevoie de cineva care sa ne spuna: „O sa dati vina pe voi, dar nu e vina voastra”, dar am fost lasati sp ne descurcam singuri cu asta”.
Singurul contact oficial a fost la o zi dupa moartea lui George, cand politia le-a batut la usa ca sa investigheze tragedia. „Cand cineva moare brusc, iti bate politia la usa, face parte din proces. Dar cred ca asta a contrinuit sa-l faca pe Paul sa se gandeasca ca este de invinovatit”.
Cinci zile mai tarziu, dupa ce Paul a iesit cu masina ca sa-si „limpezeasca gandurile”, politia a batut din nou la usa. De data aceasta ca sa ii spuna lui Rhian ca Paul a fost gasit mort, dupa ce a cazut de pe un pod. Devastata de durere si trebuind sa planifice doua inmormantari, femeia sustine ca s-a simtit „paralizata”.
„Socul este o emotie incredibila. Nu am plans luni intregi, corpul meu era inchis. Dar chiar si dupa pierderea lui Paul, trebuia sa am grija de un copil de doi si altul de trei ani, nimeni nu ajungea la noi. Parintii mei au fost eroii mei. Fara familie si prieteni, cine stie unde as fi fost azi? Poate l-as fi urmat pe Paul”.
Rezultatele autopsiei lui George, venite la patru luni de la moartea sa, au aratat ca baietelul contactase pneumonie si o forma de gripa porcina. Mai tarziu, un legist a trecut moarte accidentala si nu sinucidere pentru Paul, pentru ca suferea de stres post-traumatic dupa moartea lui George. In urma tragediei, Rhian si-a parasit jobul de profesor de educatie fizica si s-a dedicat ajutarii altor parinti indurerati prin asociatia ei de caritate „2 Wish Upon a Star”.
Dar fiecare zi este o lupta. „Mi-a luat mult sa accept si exista mereu un element de negare. M-am aruncat sa infiintez o organizatie caritabila, ceea ce nu regret pentru ca este uimitor acum, dar a fost doar o distragere a atentiei. Daca vorbesti cu vreun parinte indoliat, trebuie sa stii ca ei poarta o masca, pentru ca nu vor sa supere pe nimeni altcineva. Nu vor sa fie toti tristi si intunecati. Aceasta masca devine un astfel de dispozitiv cu care te lupti apoi sa-l dai jos. Nu vrei sa incepi sa plangi in caz ca nu te mai poti opri. A durat cinci ani pana cand am recunoscut ca ma lupt si am suferit de epuizare. Emotional, am lovit un perete”.
Rhian s-a dus in cele din urma la medicul ei si a fost indrumata spre echipa de sanatate mintala pentru psihoterapie intensiva si medicamente pentru anxietate. De asemenea, a regasit dragostea, alaturi de voluntarul Craig Mannings, cu care s-a casatorit in 2018 - dar inca se lupta cu durerea si efectele invalidante ale stresului post-traumatic. „Sunt zece ani in februarie si, daca se bate la usa, tot nu pot raspunde”, mai spune femeia. „O ambulanta cu lumini intermitente este, de asemenea, un factor declansator si sunt mereu in cautare de traume si pericole care cauzeaza probleme de anxietate”.
Chiar daca a fost traumatizat de moartea lui George, Rhian spune ca nu exista semne ca Paul avea sa-si ia viata, dar ea crede ca lipsa de sprijin a contribuit la moartea sa. „Paul nu a avut probleme de sanatate mintala, dar si-a luat viata pentru ca a simtit ca este vina lui, ca ar fi trebuit sa faca mai mult pentru a-si salva fiul”, spune ea. „Cred cu adevarat ca sprijinul imediat l-ar fi salvat pe Paul. Aveam nevoie de cineva profesionist care sa ne spuna ca nu am gresit cu nimic. Chiar si acum, de cateva ori pe zi, cred acelasi lucru si voi trai cu asta pentru totdeauna. Dar in ultimii noua ani, m-am impacat cu faptul ca poate nu l-as fi putut opri. Daca Paul nu-si lua viata in acea zi, ar fi facut-o sigur in alta zi”.