Un val de caldura a lovit Europa si nu doar oamenii au de suferit. Animalele se sufoca la temperaturi de peste 30 de grade, asa ca la o Gradina Zoologica din Roma ingrijitorii le-au venit in ajutor. “In meniu” au fost incluse fructe congelate si inghetata.
Cand vine ora mesei, pentru fiecare vietuitoare de la aceasta gradina zoologica se gaseste o gustare... rece. Maimutele si lemurii au primit fructe congelate, care se pare ca sunt pe placul lor. Si tigrii s-au bucurat de un asemenea tratament. Ingrijitorii le-au adus bucati de gheata cu carne cruda.
Angajatii de la ZOO spun ca animalele fac si dusuri sau se scalda in bazinele cu apa, iar astfel suporta mai usor caldura. Intre timp, meteorologii spun ca temperaturile vor atinge 36 de grade Celsius saptamana viitoare, la Roma, in timp ce in sudul Italiei sunt asteptate chiar si 40 de grade. La fel de cald este si in Germania, iar la o menajerie din Berlin, vizitatorii au surprins cum un urs polar se racoreste in apa.

