Un veteran de 100 de ani al armatei americane s-a căsătorit cu iubita sa de 96 de ani și a demonstrat că dragostea nu are vărstă. Cei doi și-au oficializat relația în Normandia, unde participaseră la cermoniile legate de debarcarea din Ziua Z. Cei doi au spus DA în limba franceză în fata ofițerului de stare civilă.

Veteranul armatei americane Harold Terens, în vârstă de 100 de ani, care a participat la debarcarea din Ziua Z acum 80 de ani, s-a căsătorit sâmbătă cu iubita sa Jeanne Swerlin, în vârstă de 96 de ani, chiar în Normandia.

Împreună, vârsta miresei şi a mirelui totalizează aproape 200 de ani, dar Terens şi iubita lui au dovedit că dragostea este eternă. Harold Terens - veteran al Forţelor Aeriene ale armatei americane - a spus că a fost "cea mai frumoasă zi din viaţa sa", în timp ce Jeanne Swerlin a mărturisit că are fluturi în stomac.

Jeanne SWERLIN, MIREASĂ: ”La 96 de ani, Doamne, am fluturi în stomac la fel ca oamenii tineri. Nu este doar pentru tineri iubirea, ştiţi? Avem şi noi fluturi. Şi avem parte şi de puţină acţiune."

Jeane și Harold sunt ambii văduvi și locuiesc în New York. Fac glume pe felul cum  au trăit al doilea război mondial. În timp ce ea era la școală și mergea la întâlnire, el a mers în Franţa pentru a ajuta la  transportarea în Anglia a germanilor proaspăt capturaţi şi a prizonierilor de război americani abia eliberaţi.

Harold TERENS, MIRE: “M-am căsătorit pentru că  iubesc această fată. Este cea mai minunată femeie pe care am întalnit-o în toată viața.”

Jeanne SWERLIN, MIREASĂ: “El e un tip atât de minunat. Este deștept și are un simț al umorului pe care îl ador și e frumos să fiu cu el.”

Sâmbătă seara, fericitul cuplu a participat la o cină de stat la Palatul Elysee alături de preşedintele Emmanuel Macron şi preşedintele american Joe Biden.

Nunta a fost simbolică, deoarece primarul francez nu este împuternicit să căsătorească străini nerezidenţi din Carentan, iar cuplul nu a cerut jurăminte cu caracter juridic, a precizat biroul primarului.