Un virus periculos a facut victime intr-o zona turistica importanta din India. Zece oameni au murit pana acum, dupa ce au fost infectati de o boala care se transmite de la... lilieci. Alte 90 de persoane prezinta simptome si au fost izolate.


O echipa de experti a fost trimisa de urgenta in Kerala, o importanta zona turistica din India, dupa ce medicii au anuntat stare de alerta. Zece localnici au murit, fiind infectati de virusul Nipah, care se transmite de la specia de lilieci de fructe.  

Alti 90 de pacienti au fost izolati. Totusi, medicii spun ca boala practic nu poate fi tratata, iar 70 la suta intre cei infectati isi pierd viata. Simptomele virusului sunt asemanatoare cu cele ale gripei. Diferenta este ca odata ce starea pacientilor se inrautateste, acestia intra in coma.

Virusul se transmite prin diverse produse alimentare: carne de porc, vin de palmier ori fructe, contaminate de lilieci. Autoritatile au indemnat locuitorii sa fie mai precauti in aceasta perioada. Spitalele din zona sunt pline de oameni, care vin pentru examinari.

Virusul a fost depistat pentru prima data la sfarsitul anilor 90, in Malaezia. Atunci, peste 100 de oameni au murit, fiind infectati prin carnea de porc contaminata. Autoritatile au decis sa sacrifice un milion de porci, pentru a opri raspandirea epidemiei.